CSA Steaua, cu speranțe de promovare în Liga 1, în ciuda anunțului făcut de FRF. "Înainte de campionat au zis altceva"
articol scris de Digi Sport17.03.2022, 12:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După ce FRF a anunțat că CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1 la finalul actualului sezon, se pare că există oameni dispuși să vină la clubul din Ghencea să investească și să rezolve această problemă a patronului.
Play-off-ul ligii secunde din România este pe cale să înceapă, iar cele șase combatante se pregătesc de meciuri pe viață și pe moarte. Totuși, cei de la CSA Steaua joacă fără vreo miză, cel puțin momentan, după anunțul făcut de cei de la FRF.
CSA Steaua, speranțe de promovare în Liga 1? "Eu știu că au fost discuții"
Daniel Oprița, tehnicianul celor de la CSA Steaua, spune că au existat discuții cu posibili investitori care să vină la echipă, însă momentan nu s-a luat o decizie în acest sens, pentru a nu grăbi procesul și a face greșeli.
Antrenorul spune însă că încă mai are speranțe cu privire la eligibilitatea formației de a promova în Liga 1 la finalul stagiunii și invocă discuțiile avute cu cei de la FRF la începutul sezonului.
"Eu nu cred că cei din conducere nu și-au dorit ca echipa să promoveze, cei pe care îi știu eu, managerul, domnul comandant. Au încercat să discute și să găsească soluții. Doar că asta cu schimbarea legii depinde de undeva mai sus. Iar ca să găsești un investitor, un privat, nu știi pe cine.
Eu știu că au fost discuții, acum nu pot să dau nume. Am auzit că au mai fost discuții. Dar până la urmă încearcă să găsească soluția cea mai bună și să nu se grăbească. Pentru că poate iar găsesc o soluție și e ceva greșit.
Chiar azi a venit domnul comandant și a discutat cu băieții, i-a felicitat, chiar le-a transmis să joace și că s-ar bucura să ocupe unul dintre primele două locuri. Le-a transmis că, chiar dacă FRF a dat decizia pe care a dat-o, încă mai speră și să jucăm până la final. Vedem atunci ce va fi. Probabil că mai sunt ceva…
Problema e să nu fie prea târziu acum. Cei de la Federație au spus înaintea campionatului că trebuie să prezinți înainte cu 30 de zile… așa că nu știu dacă mai este valabil lucrul ăsta. Poate cea cu schimbarea regulamentului. Și așa este și logic", a spus Daniel Oprița la Playsport
Steaua are voie să evolueze în play-off-ul Ligii 1!
Mai exact, CSA Steaua rămâne fără drept de promovare în Liga 1 din cauza statutului juridic - club de drept public - dar are dreptul de a evolua în play-off, loc pe care și l-a câștigat prin prisma rezultatelor din sezonul regulat.
Cu toate acestea, CSA Steaua nu are dreptul de a ocupa unul dintre primele patru locuri - două care asigură direct promovarea în Liga 1, plus cele două care duc la barajul de promovare în Liga 1.
Așadar, dacă CSA Steaua termină sezonul competițional pe locul 3 sau 4, locul său va fi luat de ocupanta locului 5. Iată cum arată clasamentul în acest moment:
- Petrolul Ploiești - 49 puncte
- Universitatea Cluj - 42
- AFC Hermannstadt - 41
- CSA Steaua - 37
- Concordia Chiajna - 36
- Unirea Slobozia - 33
”Considerăm că această chestiune extrem de larg dezbătută, cu privire la posibilitatea unui club de drept public, în general, CSA Steaua, în cazul particular, a fost deja clarificată. Reamintim însă că, din punct de vedere legal, CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1 și, implicit, în situația în care va obține meritul sportiv de a promova în Liga 1, clubul nu va putea exercita acest drept.
Cu privire la posibilitatea clubului de a participa la barajul pentru promovarea în Liga 1, această chestiune a fost clarificată în mod detaliat prin Hotărârea Comitetului Executiv al FRF din data de 18.08.2020, care stabilește printre altele: `
În toate cazurile în care o echipă situată pe loc promovabil sau care dă dreptul la barajul de promovare nu deține licență pentru Liga 1 sau nu îndeplinește cerințele statutare și regulamentare de participare în Liga 1, locul respectiv va fi ocupat de următoarea echipă, cel mai bine clasată, din Liga a 2-a care îndeplinește condițiile de participare în Liga 1”, a explicat, printre altele, Biroul de Presă al FRF pentru sursa citată.
Primele șase formații clasate vor evolua într-un play-off de promovare în Liga 1, în sistem tur-retur, în 10 etape. Punctele rămân cele câștigate, însă golaverajul se resetează la zero.
Etichete: csa steaua , liga 2 , daniel oprita , patron , investitor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții