CS Mioveni, antrenor nou la meciul cu Rapid! Cine este înlocuitorul lui Claudiu Niculescu
articol scris de Digi Sport28.10.2020, 21:26
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CS Mioveni a anunțat, pe site-ul oficial, că Alexandru Pelici este noul antrenor principal al echipei.
Alexandru Pelici îl va înlocui, astfel, pe banca echipei argeșene pe Claudiu Niculescu, demis, în aceeași zi în care a fost numit și noul antrenor, după ce Mioveni a ajuns la două înfrângeri consecutive, 0-1 cu Chiajna în Cupa României 0-1 cu U Cluj.
Alexandru Pelici este noul antrenor de la CS Mioveni
CS Mioveni va juca primul meci cu Alexandru Pelici antrenor principal joi, de la ora 18:30, în direct la Digi Sport 1, împotriva Rapidului, o restanță a etapei a opta din Liga 2.
Prezența lui Alexandru Pelici pe bancă la meciul organizat la Buftea nu este, însă, sigură. Tehnicianul, care a început sezonul la CSM Reșița, va putea asista la partidă doar dacă rezultatul testului de COVID-19 efectuat miercuri va fi negativ.
Alexandru Pelici preia echipa din Mioveni de pe locul 12 în Liga 2, cu 10 puncte, și are fixat drept prim obiectiv calificarea grupării în play-off.
Etichete: alexandru pelici , cs mioveni , claudiu niculescu , rapid - cs mioveni , antrenor cs mioveni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții