Video Chindia Târgoviște - CSA Steaua 1-1. ”Militarii” au egalat pe final cu un gol controversat
articol scris de Digi Sport08.08.2023, 23:16
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Partida dintre Chindia Târgoviște și CSA Steaua s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în prima etapă din Liga 2. ”Militarii” au restabilit egalitatea pe final.
Chindia - CSA Steaua 1-1. Chipirliu a egalat pe final
Dâmbovițenii au deschis scorul încă din al treilea minut al partidei, când Militaru a transformat un penalty obținut tot de el imediat după fluierul de start.
Moldoveanu a încercat să dubleze avantajul gazdelor cu un șut de la distanță, care a trecut departe de poarta lui Pop. Portarul ”Militarilor” a avut o intervenție bună câteva minute mai târziu, la șutul lui Golofca.
CSA Steaua a dat replica în minutul 19, când Chipirliu a șutat puțin pe lângă poartă de la marginea careului, iar Buziuc l-a testat și el pe portarul Chindiei câteva minute mai târziu.
Pe finalul primei reprize, Boiciuc a rămas față în față cu Răilean, însă nu l-a putut învinge pe goalkeeper-ul dâmbovițenilor.
După pauză, egalitatea putea fi restabilită după o intervenție greșită a lui Plămadă care a nimerit bara propriei porți. În minutul 52, Moldoveanu l-a învins pe Pop, însă reușita sa a fost anulată pentru ofsaid.
Câteva minute mai târziu, Sierra a șutat periculos de la distanță puțin peste poartă.
Pe final, Bogdan Chipirliu a restabilit egalitatea, după o centrare a lui Vîrtej și o deviere a lui Sierra. Dâmbovițenii au cerut ca reușita lui Chipirliu să fie anulată pentru ofsaid, însă centralul a validat golul.
VIDEO Rezumatul partidei Chindia - CSA Steaua 1-1
Etichete: csa steaua , chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții