Ce mutare! Portarul român care la 15 ani marca din propria poartă a ajuns în Serie B
articol scris de Digi Sport02.10.2020, 08:46
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
ASU Politehnica Timişoara a ajuns la un acord cu clubul italian de fotbal US Lecce în privinţa transferului tânărului portar Alexandru Borbei la gruparea din Serie B, a anunţat gruparea bănăţeană, joi, pe site-ul său oficial.
Borbei (17 ani) a semnat un contract valabil pe trei ani şi va face parte din lotul echipei de seniori.
Internaţionalul de juniori a încasat un singur gol în primele cinci etape ale noului sezon al Ligii a II-a.
Alexandru Borbei a debutat în Liga 2 la 15 ani și a marcat pentru România U16 din poartă în poartă
Alexandru Gabriel Borbei s-a născut pe 27 iunie 2003, la Petrila (jud. Hunedoara). A început fotbalul la vârsta de doar 6 ani, la CS Pro Fotbal Junior Petroşani. La vârsta de 10 ani s-a mutat la LPS Banatul Timişoara, iar doi ani mai târziu a ajuns la Politehnica. S-a remarcat de la o vârstă fragedă la alb-violeţi, câştigând cu generaţia 2003, pregătită de prof. Iulian Prodana, titlul naţional la juniori D în anul 2016.
ℹ Alex Borbei a fost transferat oficial la U.S. Lecce: bit.ly/2Sn4MJn. ? Ai trecut pragul clubului nostru la 12 ani, iar...
Publicată de Politehnica Timișoara pe Joi, 1 octombrie 2020
A debutat la prima echipă, din Liga a II-a, foarte devreme, la vârsta de 15 ani, pe 14 aprilie 2019, în victoria de pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila (scor 4-0). Evoluţiile sale l-au propulsat rapid şi în cadrul loturilor naţionale. A reuşit chiar să marcheze un gol pentru România U16 într-un meci cu selecţionata similară a Ciprului. A mai fost chemat la lotul naţional U17.
''Sincer să spun, nici nu ştiu cum au trecut cinci ani de zile. Rămân cu un sentiment de nostalgie, cu un ochi râd şi cu unul plâng. Am trăit momente foarte frumoase cu generaţia 2003, dar şi alături de seniori. Cumva îmi pare rău că am plecat acum. Mă leagă multe sentimente de această echipă'', a spus Alex Borbei înainte de plecarea în Italia.
Etichete: lecce , stranieri , alexandru borbei , jucatori poli timisoara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții