Ce lovitură pentru Astra Giurgiu! Depunctată și cu interdicție la transferuri din cauza datoriilor
articol scris de Digi Sport30.06.2021, 18:51
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Clubul Astra Giurgiu a fost sancţionat, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, cu penalizarea de puncte şi cu interzicerea dreptului de a transfera jucători din cauza datoriilor către fotbalistul Andrei George Truşescu.
Astra a retrogradat în Liga 2, a rămas fără majoritatea jucătorilor și au plecat cei mai importanți oameni din conducere. Însă problemele nu se încheie aici. Gruparea giurgiuveană a fost depunctată cu două puncte și a primit interdicție la transferuri.
Astra Giurgiu, depunctată și cu interdicție la transferuri din cauza datoriilor
Andrei Trușescu, jucătorul căruia Astra trebuie să-i plătească restanțele financiare, a fost sub contract cu giurgiuvenii din 2018, când a venit de la AS FC Dănuț Coman, până în februarie 2021, când a semnat cu ACS Vedita Colonești.
- 3 apariții a bifat Andrei Trușescu pentru Astra Giurgiu
La fiecare 15 zile, până la stingerea datoriei, Astra va fi depunctată cu câte două puncte.
Pentru neexecutarea hotărârii Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor, În baza art.85 din RD coroborat cu art.24.C.1.b din RSTJF, Comisia de Disciplină a sancţionat ''clubul AFC Astra Giurgiu cu interzicerea dreptului de a transfera şi/sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi i se vor scădea puncte.
Scăderea de puncte se aplică asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere la plată, echipei în cauză să i se scadă câte două puncte, respectiv pentru perioada 09.06.2021-23.06.2021, i s-au scăzut încă 2 (două) puncte'', informează Agerpres.
Comisia a acordat ca termen la data de 14 iulie ca Astra, clubul debitor, să prezinte dovada plăţii faţă de jucătorul Andrei Truşescu, pentru a evita în continuare depunctarea.
Etichete: depunctare astra , datorii astra , andrei trusescu , interdictie transferuri astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții