”Cât timp sunt aici, Dică nu are ce căuta”. Și-a schimbat discursul, dar ”are în continuare rezerve destul de mari”
articol scris de Digi Sport29.05.2024, 17:44
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nicolae Dică (44 de ani) este gata să semneze cu FC Argeș. În Trivale, antrenorul va face echipă cu fostul său coleg Dani Coman (45 de ani), care a fost prezentat oficial ca președinte al clubului.
Nicolae Dică, antrenorul care le-a pregătit în acest sezon pe FCU Craiova (iulie 2023 - august 2023) și FC Voluntari (februarie 2024 - martie 2024), cele două formații care au retrogradat din SuperLigă, e liber de contract și se bucură de sprijinul lui Dani Coman.
Viorel Tudose, despre iminenta instalare a lui Nicolae Dică pe banca lui FC Argeș: ”Am rezervele mele”
Totuși, nu toată lumea îl vrea pe Dică la FC Argeș. Viorel Tudose, principalul sponsor al argeșenilor, și-a exprimat neîncrederea în capacitatea fostului internațional de a obține promovarea în SuperLigă.
În 2023, Tudose ar fi vrut să-l instaleze pe Nicolae Dică pe banca tehnică, cei doi au purtat negocieri, însă în cele din urmă tehnicianul nu a mai ajuns la echipa sa de suflet, lucru care l-a făcut pe sponsorul clubului să răbufnească.
”Dani Coman are mână liberă în alegerea antrenorului. Eu am spus-o (n.r.- în urmă cu câteva luni), cât timp sunt aici, Nicolae Dică nu are ce căuta la FC Argeș. Între timp, domnul Dică a venit și am avut o discuție cu dânsul. Pentru binele lui FC Argeș, nu este vorba de orgoliu, las aceste discuții la o parte și sunt de acord cu orice antrenor își asumă Dani Coman, inclusiv Nicolae Dică.
Dani Coman are contract pe termen lung pentru a construi, eu nu mă opun deciziei lui de a veni chiar și cu Nicolae Dică. Am rezervele mele, în continuare, cu privire la Nicolae Dică. Destul de mari, dar sper ca, alături de Dani Coman, să demonstreze că este un antrenor care poate face performanță”, a spus Tudose, potrivit iamsport.ro.
Etichete: nicolae dica , viorel tudose , antrenor fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții