Video Exclusiv Blocarea Stelei în Liga 2, benefică pentru clubul din Ghencea. Opinia lui Victor Pițurcă
articol scris de Digi Sport07.07.2021, 23:58
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Noul stadion al Stelei a fost inaugurat în această seară cu un eveniment la care au fost invitate legendele clubului din Ghencea.
Blocarea Stelei în Liga 2, benefică pentru clubul din Ghencea. Opinia lui Victor Pițurcă
Cu excepția lui Emeric Ienei, numele mari din istoria Stelei au fost prezente în Ghencea, iar acestea nu au putut ocoli subiectul actualei echipe de fotbal, care a promovat în Liga 2.
Victor Pițurcă consideră că blocarea Stelei în Liga 2 pentru cel puțin un sezon, după ce clubul nu și-a schimbat forma juridică, ar putea fi benefică pentru clubul din Ghencea. Fostul selecționer crede că, în această perioadă, conducătorii pot pune la punct o strategie pentru revenirea Stelei în elita fotbalului românesc.
"Totul este nou. Totuși, lipsește vechiul stadion, așa cum era el. Mi se pare normal. E altceva, totul este nou. Acum, sigur că e extrem de important ca Steaua să revină acolo unde îi este locul. Sunt foarte mulți steliști care își doresc să ajungă în elita fotbalului românesc. Poate chiar e bine așa. Dacă se întâmplă brusc, nu cred că vin performanțele atât de ușor.
Când revine pe prima scenă, trebuie să se bată pentru campionat, pentru cupele europene, așa cum făcea Steaua odată. Voiam să accentuez faptul că poate este bine că Steaua n-o să promoveze din primul an. Poate are nevoie de 2-3 ani să-și facă un lot de jucători. Nu mă gândesc doar la junior, ci și la academie. Academia cred că e cel mai important lucru pentru a da jucători echipei mari.
Lipsesc multe. Să nu uităm că Steaua și-a recăpătat numele, tot ceea ce avea înainte, însă acum e nevoie de echipă și nu e atât de simplu. Fără bani nu se poate realiza nimic. Vrem, nu vrem, tot o entitate privată trebuie să preia această echipă, poate 50%, poate 60, poate 80. Numai așa poate reveni. Cu siguranță că vor fi oameni care să vină. Cei care se ocupă acum de destinele clubului de fotbal cred că deja au niște planuri.
Poate scaunele trebuiau să fie de o calitate așa cum e în restul stadionului, însă totul e perfect, gazonul e fantastic, e mai bun decât cel pus de mine la Craiova", a spus Victor Pițurcă, la Digi Sport.
VIDEO Victor Pițurcă, la inaugurarea noului stadion al Stelei
Etichete: steaua , csa steaua , victor piturca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții