Daniel Oprița este antrenorul lui CSA Steaua / Foto: Sport Pictures

Video Apelul lui Daniel Oprița: ”După ce că nu avem drept de promovare, mai jucăm și cu tribunele goale!”

articol scris de Digi Sport
11.11.2022, 21:10
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Daniel Oprița (41 de ani), antrenorul celor de la CSA Steaua, nutrea sentimente amestecate la finalul partidei cu Concordia, disputată vineri seara la Chiajna, scor 0-1.

Apelul lui Daniel Oprița: ”După ce că nu avem drept de promovare, mai jucăm și cu tribunele goale!”

Pe de o parte, antrenorul și-a lăudat jucătorii pentru acest succes, pe care-l consideră extrem de important, dar pe de altă parte a părut puțin resemnat când a vorbit despre dreptul de promovare în Liga 1 și despre conflictul dintre suporteri și Jandarmerie.

”A fost mai mult întâmplare, pentru că pe un astfel de teren e greu să pui ceva în practică. S-a jucat mai mult minge lungă și pe a doua. Da, bufa-bufa. Oricine putea să câștige acest meci, era totul o întâmplare, am avut noi șansă acum și am înscris.

Suntem mulțumiți, a fost una ditre cele mai importamte victorii, mai ales că am avut și mari probleme de lot. E o victorie mare. Mereu e loc de mai buie, dar nu pot să neg că nu sunt mulțumit. Ăsta e nivelul Ligii 2 și mergem înainte. Îi felicit pe jucători pentru dăruire”, a spus Oprița.

Gruparea din Ghencea nu a beneficiat de sprijinul fanilor de la Peluza Sud nici la acest meci, în semn de protest față de conflictul cu Jandarmeria. Fanii și-au încurajat favoriții din afara arenei. Oprița se aștepta, totuși, ca fanii să intre pe stadion.

Oprița: ”Suporterii au înțeles ce s-a întâmplat și vor avea altă atitudine”

Cât despre promovare, antrenorul lasă de înțeles că frustrarea va fi și mai mare în acest campionat dacă echipa va termina pe primul loc.

”Și sezonul trecut am sperat, dar degeaba. Nu cred însă. Acum, însă, e altcvea. Ai locul de promovare asigurat, pentru că suntem, pe primul loc. Sunt de lăudat jucătorii, știind că nu avem dreptul de promovare.

Eu așteptam să intre suporterii, mă gândeam că vor intra, ne-au dat un imbold și de afară. E păcat, mai ales că sunt și suporteri puțini. Îi împiedicăm și pe cei care mai vin. Până la urmă, la meciul cu Dinamo s-a gresit, și ei au înțeles ce s-a întâmplat și vor avea altă atitudine.

Cred că trebuie găsită o cale de mijloc. Nu avem drept de promobvare, mai jucăm și cu tribunele goale, e o competiție așa, ca să treacă timpul”, a mai spus Oprița.

Etichete: daniel oprita , oprita csa steaua , concordia csa steaua 0-1 video , peluza sud csa steaua


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Daniel Oprița, ”dat pe spate” de un jucător de la ”rivala” FCSB: ”Cel mai bun din România”

Video Steaua - Unirea Ungheni 2-1. Chipirliu, MVP! ”Dublă”, o bară și o ratare uriașă. Mureșenii, gol din ofsaid

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”