Mesajul ferm al lui Răzvan Burleanu pentru cei de la CSA Steaua: ”Astăzi e ultima zi! Lucrurile sunt clare”
articol scris de Digi Sport23.05.2023, 17:28
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, marţi, că din punctul de vedere al administraţiei pe care o conduce lucrurile sunt clare în privinţa obţinerii licenţierii pentru Superligă de către CSA Steaua, care nu poate promova din cauza faptului că este un club de drept public, iar regulamentul interzice acest lucru.
Răzvan Burleanu, despre dreptul de promovare al CSA Steaua: ”Astăzi e ultima zi în care se poate face recurs”
Oficialul FRF a precizat că CSA Steaua poate contesta deciziile comisiilor de licenţiere doar după verdictul care va fi dat până la finalul acestei luni.
"În ceea ce priveşte procedura, astăzi este ultima zi în care se poate face recurs, astfel încât, până la finalul acestei luni, până pe 31 mai, să avem o decizie a comisiei naţionale de licenţiere de recurs. După aceea, practic se poate intra în această procedură de a merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Din punctul nostru de vedere, pe de o parte a comisiilor de licenţiere, pe de altă parte al administraţiei FRF, lucrurile sunt clare, nu a apărut niciun element de noutate în toată această perioadă de timp", a declarat Burleanu după şedinţa Comitetului Executiv al FRF, potrivit Agerpres.
CSA Steaua a terminat play-off-ul Ligii 2 pe poziţia a 2-a în clasament, care i-ar fi dat dreptul să promoveze în Superligă din punct de vedere sportiv. Gruparea din Ghencea nu a primit licenţa pentru a putea promova în Superligă din cauza faptului că este un club de drept public, iar regulamentele FRF prevăd că doar cele de drept privat pot evolua în primul eşalon.
CSA Steaua: "Interpretarea eronată a Legii Sportului de către Federația Română de Fotbal"
În ultima etapă din play-off, Steaua a învins-o pe Gloria Buzău, scor 4-2, în Ghencea. La scurt timp, Clubul Sportiv al Armatei a emis un comunicat prin care transmite că vrea să conteste interdicția primită de la FRF. “Militarii” vor apela, cel mai probabil, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
"Punct final în sezonul Ligii 2, sezonul 2022-2023. Echipa noastră termină pe poziția secundă, care ne asigură promovarea din punct de vedere sportiv.
Interpretarea eronată a Legii Sportului, de către Federația Română de Fotbal, ne pune în situația de a căuta soluții legale pentru a putea evolua pe prima scenă a fotbalului românesc.
Facem precizarea că un eventual demers al clubului nostru, nu putea fi întreprins, decât după comunicarea oficială a FRF.
Felicităm jucătorii și staff-ul tehnic pentru performanța reușită și mulțumim fanilor pentru suportul necondiționat.
De asemenea, dorim să vă comunicăm că Daniel Oprița va fi antrenorul echipei noastre și în sezonul viitor, iar componența lotului de jucători va fi strict în responsabilitatea lui și a staff-ului tehnic", a anunțat CSA Steaua.
Clasamentul final în play-off-ul din Liga 2
Etichete: presedinte frf , razvan burleanu , promovare csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții