Exclusiv Antonio Sefer, mesaj ferm din partea Rapidului: "Fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic!". Cum s-a adaptat Dan Alexa
articol scris de Octavian Vasilescu18.04.2020, 16:18
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Pandemia de COVID-19 a oprit fotbalul la nivel mondial, iar finalul de sezon a rămas în aer. Jucătorii se pregătesc acasă, comunică online cu restul colegilor, iar atunci când pot se oferă să dea o mână de ajutor. Este și cazul lui Antonio Sefer (19 ani), șeptarul Rapidului.
Cu gândul la meciurile din Regie, Antonio Sefer spune că s-a acomodat destul de ușor cu situația actuală și se pregătește din greu acasă: "Pot spune că m-am acomodat destul de repede la această situație. Urmez programul pe care l-am primit de la preparatorul fizic, iar în plus am și un antrenament pe care îl fac eu personal. Am fost nevoit să mă obișnuiesc să mă antrenez și acasă, dar sper să revin cât mai repede teren. Îmi este foarte dor de un meci în Regie, alături de suporterii noștri minunați!", a spus Antonio Sefer, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.
Zilele trecute, Sefer a împărțit cadouri persoanelor de peste 65 de ani, alături de Ovidiu Burcă, Dan Alexa și Facundo Mallo: "A fost o acțiune foarte frumoasă, unde am avut onoarea și deosebita plăcere să merg ca voluntar și să le aduc oamenilor zâmbetul pe buze, în preajma Sfintelor Sărbători Pascale! Am vorbit cu dânșii, le-am transmis multă sănătate, le-am spus că nu sunt singuri, pentru că ne au și pe noi alături. Le-am transmis să stea cât de mult în casă, pentru că mai este puțin și totul va fi bine".
Galerie Foto
Antonio Sefer: "Am terminat 3 seriale până acum și aș vrea să revăd meciul de promovare din Liga 3"
Aflat aproape toată ziua în casă, Antonio Sefer își ocupă timpul cum poate. Se uită la diferite seriale și a ales trei meciuri pe care ar vrea să le revadă în aceste zile: "Am terminat trei seriale pana acum: La Casa de Papel, Prison Break și The witcher. M-am mai uitat la un film turcesc foarte frumos, pe care vi-l sugerez tuturor: Miracolul în celula 7.
Primul meci pe care aș vrea să-l revăd este meciul de promovare în Liga 2, Rapid - Slobozia. Al doilea ar fi Liverpool - Barcelona, cel din 2019, când Liverpool a câstigat 4-0, iar al treilea meci aș spune Real Madrid - Ajax, scor 1-4", a spus Sefer, pentru Digi Sport.
Cum se descurcă antrenorul Dan Alexa, al cărui debut a fost amânat de coronavirus
Jucătorii Rapidului nu au apucat să debuteze sub comanda noului antrenor, Dan Alexa, însă Antonio Sefer spune că tehnicianul s-a adaptat imediat la această situație: "Mister se descurcă foarte bine, chiar dacă a ajuns aici fix la întreruperea campionatului. Vorbește cu noi foarte des, avem ședințe cu dânsul și ne motivează foarte mult pentru ca la reînceperea campionatului să fim în formă maximă. Sunt convins că alături de dânsul, cu experiența pe care o are, vom promova în Liga 1!", a declarat Sefer, pentru Digi Sport.
Antonio Sefer: "Fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic!"
FRF a anunțat că meciurile din fotbalul românesc ar putea reîncepe în luna iunie, însă sunt șanse mari să se joace fără specatori. Antonio Sefer nu vrea să se gândească la meciuri cu tribunele goale: "Din punctul meu de vedere, fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic! Nu știu în țară, dar noi la Rapid jucăm pentru suporteri. Așa cum și ei sunt alături de noi necondiționat și mereu ne poartă spre victorie.
Suporterii noștri sunt unici... Ei trăiesc pentru Rapid! Le este foarte dor de tot ce însemamă Rapid. Sunt convins că la reînceperea campionatului vor fi lângă noi și ne vor susține necondiționat, ca de fiecare dată. Țin să le transmit și eu pe această cale un Paște luminat, multă sănătate alături de familiile lor", a declarat Sefer, pentru Digi Sport.
Rapidiștii sunt de acord cu sistemul playoff/playout în Liga 2
Liga 2 s-ar putea termina cu un sistem playoff/playout, pentru ca sezonul să nu mai fie prelungit foarte mult. Antonio Sefer crede că Rapid poate profita de o asemenea decizie: "Mi se pare o ideea foarte bună (n.r playoff) pentru toate echipele. Ținând cont de lotul pe care îl are Rapid, cu siguranța vom promova indiferent dacă se aplica sau nu această regula!
Nu concep înghețarea campionatului. Cu siguranța se va relua", a mai spus Antonio Sefer, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.
Cine este Antonio Valentin Sefer
- Data nașterii: 22 aprilie 2000 (Galați)
- Înalțime: 1.78 m
- Greutate: 71 kg
- Poziție: mijlocaș
- Meciuri / Goluri (Rapid): 35 / 7
- A mai jucat pentru Oțelul Galați și FC Groningen
- Mai are contract cu Rapid până în 2023
Rapid e pe locul 6, la două puncte de locul 2
Etichete: jucatori rapid , video liga 2 , pandemie coronavirus , antonio sefer rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții