Amenințat cu retrogradarea de FIFA, clubul de tradiție din România a reacționat: "Le solicităm public sprijinul financiar"
23.05.2019, 18:54SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pandurii Târgu Jiu va fi depunctată, din cauza datoriilor către doi jucători, cu 9 puncte, la solicitarea FIFA, ceea ce va fi sinonim cu retrogradarea. Pandurii are acum 41 de puncte și e pe locul 15 din 20 de echipe. Va avea 32 și va pica pe 18, sub Aerostar Bacău, care, cu 35 de puncte, mai are șanse să se salveze, din punct de vedere matematic.
Pandurii are termen până la finalul lunii pentru a scăpa de datoriile către Bunoza și Vasiljevic. Gorjenii au avut o primă reacție după anunțul făcut de FIFA.
"Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Tg. Jiu recunoaşte justeţea deciziilor Federaţiei Internaţionale de Fotbal, emise de Camera de Soluţionare a Litigiilor şi Comitetul Disciplinar, conform prevederilor regulamentelor sportive şi codului disciplinar al FIFA.
În cauză sunt litigiile câştigate la FIFA de către fotbaliştii profesionişti Gordan Bunoza şi Nikola Vasiljevic, aflaţi sub contract cu clubul la data de 19.10.2016, când Pandurii Tg. Jiu a intrat în procedura insolvenţei, sentinţe pe care C.S. Pandurii Lignitul Tg. Jiu nu a putut să le onoreze, sumele pe care jucătorii le au de încasat fiind foarte mari pentru situaţia financiară cu care se confruntă clubul de la intrarea în insolvenţă.
Având în vedere faptul că, pentru semnarea acestor contracte cu jucătorii în anul 2016, membrii acţionari şi-au dat acordul asupra sumelor atribuite fiecărui contract, le solicităm public spijinul financiar pentru a onora sentinţele FIFA şi a evita depunctarea clubului pe altă linie decât cea sportivă.
Precizăm că termenul limită pentru evitarea sancţionării echipei Pandurii Tg. Jiu este data de 30 mai 2019, ora 24,00. Este binevenit orice sprijin financiar, iar depunerile se pot face direct în casieria clubului, drept sume cu destinaţie fixă, respectiv achitarea contractelor celor doi jucători, conform Deciziilor FIFA.
Pandurii Tg. Jiu va asigura intrarea gratuită pe noul Stadionul Municipal din Tg. Jiu, pe tot parcursul sezonului competiţional 2019 – 2020, tuturor celor ne vor sprijini pentru depăşirea acestui moment de cumpănă în istoria clubului", se arată într-un comunicat de presă remis de Pandurii Târgu Jiu.
Pandurii, depunctată, ca urmare a datoriilor către Bunoza și Vasiljevic
Jucătorii care au depus memorii împotriva Pandurilor sunt Gordan Bunoza și Nikola Vasiljevic.
- Gordan Bunoza - Fundașul central bosniac de 31 de ani a jucat la Pandurii din februarie 2016 până în ianuarie 2017, după ce evoluase și la Dinamo, între februarie 2015-iunie 2015. În decembrie 2016, Gordan Bunoza avea de primit 194.593 de lei (aproximativ 48.622 euro).
- Nikola Vasiljevic. Portarul sârb de 22 de ani a jucat la Pandurii din ianuarie 2015, când a venit de la Dinamo, și mai avea de primit de la gorjeni 150.153 de lei (aproximativ 31.518 euro).
Etichete: fifa , pandurii targu jiu , depunctare pandurii targu jiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții