Exclusiv Aflat în ultimele luni de contract cu Concordia Chiajna, Gabi Torje și-a dezvăluit planul
articol scris de Digi Sport23.03.2024, 17:25
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Gabriel Torje (34 de ani) a semnat în septembrie 2023 cu Concordia Chiajna, după ce a fost trei luni liber de contract. Ultima oară, Torje jucase pentru Genclerbirligi, în perioada ianuarie - iulie 2023.
Gabriel Torje a spus că va pleca dacă va avea o ofertă bună din străinătate
În iarnă, au existat multe zvonuri cu privire la o posibilă plecare a lui Gabi Torje de la Concordia Chiajna, deoarece internaționalul român avea oferte de transfer.
În cele din urmă, Torje a rămas la Chiajna, echipă cu care a terminat sezonul regulat pe locul 12. Prezent în cadrul emisiunii Liga Digi Sport, Torje a fost întrebat în legătură cu viitorul său, iar acesta a afirmat că are un acord care presupune că va fi lăsat să plece în cazul unei oferte financiare bune.
Mai mult, acesta a vorbit și despre posibilitatea de a-și prelungi înțelegerea cu Concordia Chiajna, însă a afirmat că nu știe ce se va întâmpla la vară.
”A fost o discuție atunci în iarnă, însă nu s-a concretizat. Când am venit, am vorbit cu domnul Tănase și i-am spus că dacă voi avea o ofertă financiară ok, voi pleca în străinătate. El atunci m-a înțeles, în iarnă nu a fost discuția de plecat. Mi se va termina contractul, vom vedea ce mi se va propune, dacă mai sunt dorit acolo, dacă nu mai sunt”, a afirmat Torje, la Digi Sport.
Cariera lui Gabriel Torje
Gabriel Torje a jucat 167 de meciuri pentru Dinamo, în 3 perioade (ianuarie 2008 - august 2011; februarie 2018 - iunie 2018; septembrie 2021 - iulie 2022). Pentru ”Câinii Roșii”, mijlocașul a marcat 28 de goluri și a furnizat 31 de pase decisive.
- 57 de selecții și 12 goluri are Torje pentru naționala României
În cariera sa, Torje a mai jucat pentru Bandirmaspor (8 meciuri, un gol, o pasă decisivă), Akhmat Grozny (11 partide), Espanyol (15 meciuri), Karabukspor (18 meciuri, 4 goluri, două pase de gol), AE Larisa (18 meciuri, două goluri, 3 pase decisive), Sivasspor (20 de meciuri, 3 pase decisive), Udinese (22 de partide, două goluri, 3 assist-uri), Ankaraspor (26 de meciuri, 3 goluri, 6 pase decisive), Granada (35 de meciuri, 3 goluri, 3 assist-uri), Konyaspor (36 de meciuri, 6 goluri, 5 pase decisive) și Politehnica Timișoara (39 de meciuri, două goluri).
Etichete: concordia chiajna , gabriel torje
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții