Adrian Mititelu anunță revenirea lui FCU Craiova + Ce a spus despre Marius Croitoru
articol scris de Digi Sport08.09.2024, 23:15
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Adrian Mititelu (56 de ani), patronul lui FCU Craiova, a vorbit despre echipa din Liga 2 și relația pe care o are cu antrenorul Marius Croitoru (43 de ani).
Marius Croitoru a semnat în vară un contract valabil pe următoarele două sezoane cu FCU Craiova.
Adrian Mititelu: ”În primăvară vom fi mai puternici”. Ce a spus despre Marius Croitoru
Adrian Mititelu a transmis că are o relație excelentă cu antrenorul Marius Croitoru. Patronul lui FCU Craiova este convinsă că gruparea din Bănie va deveni mult mai puternică odată cu trecerea etapelor.
FCU Craiova are ca obiectiv promovarea în SuperLigă, după retrogradarea din vară.
”Foarte bine mă înțeleg cu Croitoru. Și el are nevoie de noi, și noi de el. Cel mai bine e când iei echipa de jos. Da, nici nu se pune problema (n.r. dacă speră la promovare).
De ce crezi că facem astfel de transferuri? Dacă nu aveam de gând să promovăm anul ăsta, era mult mai simplu pentru mine.
Eu zic că avem un lot care să ne permită să câștigăm Liga a 2-a. Am început mai slăbuț, dar eu zic că de la meci la meci, echipa va crește în joc și va aduce victorii. Cu siguranță, în primăvară vom fi mai puternici”, a spus Adrian Mititelu, potrivit Sport Total FM.
FCU Craiova a retrogradat la finalul sezonului trecut. Acum, în Liga 2, formația patronată de Adrian Mititelu și antrenată de Marius Croitoru se află pe locul opt, cu opt puncte.
Clasamentul din Liga 2
Etichete: adrian mititelu , marius croitoru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții