Adi Popa negociază un nou contract! Ce a spus despre retragere
articol scris de Digi Sport25.05.2024, 18:22
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Adi Popa (35 de ani) este aproape de a semna un nou contract cu CSA Steaua.
Adi Popa a revenit la CSA Steaua în luna martie, după ce în prima parte a sezonului a evoluat la Concordia Chiajna.
Adi Popa negociază un nou contract cu CSA Steaua
Adi Popa se află în discuții cu cei de la CSA Steaua pentru semnarea unui nou angajament. Acesta este dorit la club în continuare de antrenorul Daniel Oprița (43 de ani), care a semnat la rândul său un nou contract.
”Îmi doresc să rămân, am avut deja o rundă de negocieri cu cei de la club. Daniel Oprița are mână liberă și decide pe parte sportivă în ceea ce privește lotul.
El mi-a zis înainte să intrăm în vacanță că vrea să continuăm și sezonul viitor, indiferent de obiectiv, că are nevoie de jucători ca mine, cu experiență, care să-i ajute și pe cei mici în vestiar, pe teren sau în afara lui.
Nu știu ce să zic despre dreptul de a promovare. Eu vreau să rămân aici indiferent. Am discutat, a fost o rundă de negocieri și așteptăm să vedem dacă se aprobă!”, a spus Adi Popa, potrivit iamsport.ro.
Adi Popa, anunț despre retragere
Adi Popa a transmis că vrea să mai joace un sezon, după care să agațe ghetele în cui și să preia o funcție de conducere.
”Vreau, da, să fiu jucător încă un sezon. După, din sezonul viitor (n.r. - 2025-2026) aș vrea să trec într-o funcție în club. Ăsta ar fi ultimul sezon de jucat.
Nu m-am gândit și n-am luat în calcul în ce departament aș vrea să merg, vreau să mai joc un an, ți-am zis”, a precizat Adi Popa.
Etichete: adi popa , daniel oprita , adi popa - csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții