Exclusiv Răsturnare de situație la Dinamo. Bratu a venit în Ștefan cel Mare, dar nu a condus antrenamentul. E ca și demis
22.09.2018, 11:43SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
UPDATE 11:40 Răsturnare de situație la Dinamo. Deși se părea că lucrurile s-ar putea stabiliza, Bratu venind la stadion în această dimineață pentru ședința de pregătire, nu el a condus antrenamentul. Conform informațiilor Digi Sport, Iulian Mihăescu s-a ocupat de coordonarea jucătorilor, azi. Tehnicianul "câinilor" nu și-a părăsit biroul, semn că a fost anunțat că sunt șanse mari ca părțile să se despartă. În acest context, Bratone pare ca și plecat din Ștefan cel Mare, decizie pe care Negoiță o va lua, probabil, după ședința de sâmbătă.
UPDATE 10:53 Lucrurile par să se fi calmat într-o oarecare măsură la Dinamo. Florin Bratu și Dan Nistor au fost amândoi prezenți la stadionul din Ștefan cel Mare. În curând, însă, va începe la RIN o ședință, în care se va lua o decizie în privința antrenorului lui Dinamo. Nu e total exclus ca părțile să ajungă la un acord privind continuarea colaborării, chiar dacă declarațiile tehnicianului par că au dus la o ruptură insurmontabilă între el și Nistor.
Știrea inițială
Soarta lui Florin Bratu la Dinamo atârnă de un fir de ață. Sâmbătă dimineață Ionuț Negoiță va ține o ședință la RIN, unde se va discuta despre posibilitatea înlocuirii tehnicianului.
A treia înfrângere consecutivă în campionat a declanșat o adevărată furtună la Dinamo. Ionel Dănciulescu, directorul general, și-a anunțat demisia, iar Florin Bratu a avut o ieșire totală neașteptată la adresa lui Nistor. Antrenorul "câinilor" l-a făcut praf pe Nistor, acuzându-l că e cu gândul la oferta de la FCSB și că vorbește toată ziua cu tinerii din vestiar despre sumele astronomice pe care le-a pierdut din cauza faptului că nu a fost lăsat să plece la marea rivală. Totul în ziua în care conducerea administrativă din Ștefan cel Mare ajunsese la un acord de principiu cu închizătorul pentru prelungirea contractului.
La Dinamo există o ruptură ce pare iremediabilă, iar Negoiță vrea să clarifice totul în ședința de azi. În principiu, postul lui Bratone nu era amenințat, patronul fiind mulțumit de modul în care tehnicianul lucrează cu tinerii, dar după declarațiile de aseară totul se poate schimba.
"Încă sunt antrenorul lui Dinamo! Nu am vorbit cu nimeni nimic. Eu acum mă pregătesc de antrenament”, a spus Florin Bratu, pentru digisport.ro.
Echipa s-a întors în dimineața asta de la Iași. Au ajuns la București la ora 08:00, programul fiind atât de aglomerat pentru că săptămâna viitoare se evoluează în Cupa României.
Dacă Bratu va fi în cele din urmă schimbat, Negoiță pare a se gândi la trei variante. Potrivit Gazetei, Dan Alexa - susținut de Anamaria Prodan, Claudiu Niculescu și surpriza Bogdan Lobonț sunt principalii vizați să vină pe banca tehnică a "câinilor".
Etichete: bratu dinamo , bratu , demitere bratu , bratu dinamo demitere , inlocuire bratu dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții