Zeljko Kopic, mesaj pentru David Popovici + Ce a spus despre meciul lui Dinamo cu Gloria Buzău
articol scris de Digi Sport01.08.2024, 15:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că planul este ca formaţia sa să joace la intensitate maximă partida cu Gloria Buzău din etapa a 4-a a Superligii pentru a putea obţine toate cele trei puncte puse în joc.
Dinamo întâlneşte formaţia Gloria Buzău, vineri, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a Superligii.
Ce a spus Zeljko Kopic la conferința de presă premergătoare meciului cu Gloria Buzău. Mesaj pentru David Popovici
”Antrenorul Andrei Prepeliţă a făcut o treabă foarte bună la Buzău, dovadă startul foarte bun al acestei echipe nou promovate în Superligă. Noi trebuie să fim la cel mai înalt nivel pentru a face un joc bun şi a câştiga puncte în această partidă care se anunţă foarte dificilă.
Planul nostru este să jucăm la intensitate maximă mâine, cu atât mai mult cu cât jucăm în faţa propriilor suporteri. Vrem să arătăm calitate în ofensivă, să ne creăm situaţii de a marca, dar, bineînţeles, în acelaşi timp îmi doresc să văd stabilitate în defensivă.
Ştiu că echipa noastră are încă multe lucruri de îmbunătăţit, însă a arătat multe lucruri pozitive şi sunt sigur că este pregătită să dea totul pentru cele trei puncte în meciul de mâine”, a afirmat antrenorul croat care a început conferinţa de presă prin a-l felicita pe înotătorul David Popovici pentru cele două medalii olimpice cucerite la Paris.
”Înainte de toate, dorim să-l felicităm oficial pe David Popovici pentru cursa nebună de la Olimpiadă. A fost extraordinar și cred că toată lumea este mândră de el”, a spus Zeljko Kopic.
Zeljko Kopic, anunț despre transferuri la Dinamo
Kopic a menţionat că în această perioadă este dificil de transferat jucători, însă conducerea clubului face eforturi pentru a mări lotul în perioada următoare.
”La ultima conferinţă am spus că sunt discuţii pentru un transfer şi era adevărat... dar nu s-a realizat, de aceea nu-mi place să vorbesc până nu se încheie. Nu vreau să intru în detalii, dar nu depinde numai de noi, de club, ci şi de partea cealaltă care vrea să ia cea mai bună decizie la momentul respectiv.
Încercăm în continuare să aducem jucătorii de care avem nevoie. Sigur că ne dorim şi jucători români tineri, am un mare respect pentru fotbalul românesc, însă, în acelaşi timp, ne dorim jucători străini pentru puţin mai multă calitate", a explicat el.
"Sigur că toată lumea ar fi fost fericită dacă am fi făcut toate transferurile înainte de startul sezonului, dar acest lucru nu e real. Sunt mulţi jucători străini care au dubii dacă să vină aici, au îndoieli vizavi de fotbalul românesc şi aşa mai departe.
Matis Lacava (n.r. - atacant venezuelean cu cetăţenie spaniolă) este unul dintre jucătorii pe care am fost aproape să-l aducem, dar nu am reuşit, iar transferul este căzut în proporţie de 99,99%. Dar nu este important, aşa se întâmplă în fotbal", a adăugat Zeljko Kopic, potrivit Agerpres.
Etichete: zeljko kopic , david popovici , dinamo gloria buzau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții