Zeljko Kopic, detalii despre Josue Homawoo, fundașul care l-a băgat în spital pe Luca Mihai
articol scris de Digi Sport19.04.2024, 13:41
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Dinamo a reușit să o învingă pe Poli Iași, scor 1-0, în cadrul etapei a patra a play-out-ului SuperLigii, datorită golului reușit de Ahmed Bani în minutul 90+3.
Toată partida de pe ”Arcul de Triumf” a fost umbrită de accidentarea horror din prima repriză a lui Luca Mihai (20 de ani).
Zeljko Kopic: ”Pentru Josue nu este ușor”
Mijlocașul lui Poli Iași a fost lovit în zona capului de Josue Homawoo și a fost transportat de urgență la spital. A căzut inconștient pe gazon, i s-a pus o mască de oxigen și a fost scos de pe teren cu ambulanța.
La 5 zile de la teribilul incident, Zeljko Kopic a vorbit despre starea fundașului său, după ce i-a provocat lui Luca Mihai o accidentare gravă.
”Aș vrea să mai spun încă o dată că tot clubul, echipa, Josue, ne simțim rău pentru ce s-a întâmplat. Pentru Luca, recuperare ușoară și rapidă, să îl vedem pe gazon cât mai repede posibil. Pentru Josue nu este ușor, am discutat despre acea fază, nu se simte bine, percepția lui a fost să atace mingea, se simte rău pentru tot ce a fost”, a spus Zeljko Kopic.
Galerie Foto
Ovidiu Hațegan: ”Când am revăzut faza, mi-am dat seama că am greșit”
Chiar dacă Luca Mihai nu a mai putut să continue meciul, Ovidiu Hațegan a decis să îi acorde doar cartonaș galben fundașului de la Dinamo, decizie criticată de mai mulți oameni de fotbal.
La doar o zi după meci, centralul arădean și-a recunoscut vina și a dezvăluit că ar fi trebuit să acorde cartonaș roșu.
“Am văzut cei doi jucători lovindu-se cap în cap, iar impresia mea a fost că jucătorul lui Dinamo a vrut să joace mingea. Din nefericire, n-am realizat pe moment gravitatea impactului. Apoi, când am revăzut faza, mi-am dat seama că am greșit.
Trebuia să arat cartonașul roșu. Îmi pare foarte rău de cele întâmplate și îi doresc jucătorului de la Poli Iași însănătoșire grabnică. Sper din tot sufletul ca situația să nu fie foarte gravă și să fie bine cât mai repede. Sunt foarte afectat de cele întâmplate”, a declarat Ovidiu Hațegan, potrivit frf.ro.
Etichete: dinamo , superliga , zeljko kopic , luca mihai , josue homawoo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții