Zeljko Kopic, ”dat pe spate” de un fotbalist din SuperLiga: ”Jucător-cheie”
articol scris de Digi Sport31.08.2024, 15:15
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo București va juca, în deplasare, cu actualul lider al SuperLigii Universitatea Cluj, într-un meci din cadrul etapei a 8-a a campionatului.
- Partida dintre cele două formații este programată pe 2 septembrie (luni), de la 21:30, în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România vor putea urmări partida pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Zeljko Kopic: ”Îmi place mult Dan Nistor de la Cluj, cu toate calităţile lui”
La conferința de presă dinaintea partidei cu Universitatea Cluj, Zeljko Kopic (46 de ani), antrenorul lui Dinamo, a mărturisit că se așteaptă la un duel extrem de complicat cu ”Șepcile Roșii”, în ciuda faptului că elevii săi traversează o formă bună în acest start de sezon.
De asemenea, tehnicianul croat a mărturisit că-l apreciază foarte mult pe Dan Nistor (36 de ani), mijlocașul lui ”U” Cluj, pe care-l consideră unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din prima ligă a României.
”Astăzi (sâmbătă, 31 august) trebuie să spun că venim după două meciuri importante. Punctele au fost importante, dar şi mental am demonstrat că ne putem bate cu una dintre cele mai bune echipe din campionat, după o serie lungă împotriva lor.
Victoria cu Voluntari ne-a adus calificarea în grupele Cupei României (n.r. Dinamo i-a învins cu 1-0 pe ilfoveni). Meciul următor este un derby cu U Cluj. Sunt în formă bună, traversează un moment bun, dar mergem acolo să jucăm fotbal, cu ambiţia de a fi competitivi. Va fi un meci greu.
Îmi place mult Dan Nistor de la Cluj, cu toate calităţile lui, cu tot respectul pentru ceilalţi jucători, dar are experienţă, atitudine pe teren, energie. Este cu siguranţă un jucător-cheie şi unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1″, a spus Kopic, la conferința de presă.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Nistor, potrivit Transfermarkt
- 4 goluri și două assist-uri sunt cifrele mijlocașului pentru Universitatea Cluj în acest sezon, în 7 partide
Înaintea duelului direct, Universitatea Cluj se află pe primul loc al ierarhiei, cu 15 puncte acumulate după 7 partide, în timp ce, de partea cealaltă, Dinamo ocupă poziția a 4-a a ierarhiei, cu 12 puncte.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Dinamo - Universitatea Cluj, scor 2-1. ”Câinii Roșii” au obținut victoria în 9 oameni
Etichete: dinamo , universitatea cluj , superliga , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții