”Vrei 10 milioane, banii jos?” Gigi Becali a dezvăluit ce ofertă a primit zilele acestea. ”E un club din Europa!”
articol scris de Digi Sport13.04.2021, 19:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali (62 de ani), finanțatorul celor de la FCSB, rămâne fidel strategiei sale de a vinde fotbaliști pe sume de ordinul zecilor de milioane de euro.
Șeful roș-albaștrilor a dezvăluit că a primit recent o nouă ofertă concretă pentru Olimpiu Moruțan (21 de ani), pe care a refuzat-o. În ianuarie 2021, un club din Emirate și-a arătat disponibilitatea de a-l achiziționa pe mijlocaș.
Gigi Becali, detalii despre negocierile purtate pentru vânzarea lui Moruțan. Cum a reacționat când a aflat câți bani poate încasa pe loc
”Pe Moruțan am avut o ofertă de 10 milioane de euro! Primeam toți banii o dată. Eu am zis că nu-l dau nici cu 15 milioane, ca să nu mă mai bâzâie. Am avut ofertă. 'Vrei 10 milioane, banii jos?'. Am zis 'Nu vreau nici 15!'. Am spus asta ca să nu mai existe negocieri sau discuții.
Oferta am primit-o acum 5 zile, nu e cea din iarnă. E un club din Europa. Nu pot să divulg echipa, nu e frumos. Oamenii au zis ca poate vor reveni și m-au rugat să fie secret. Am zis că nu e nicio problemă”, a spus Becali.
Milionarul din Pipera știe că riscă foarte mult cu Moruțan, dar lasă de înțeles că este dispus să-și asume strategia.
”Moruțan poate va costa 5 sau 3 milioane. Dar poate face și 30. Eu așa vreau. Poate sunt nebun. Alții știu mai bine, iar eu exagerez. Dacă demonstrez de o mie de ori, lumea tot nu crede”, a mai spus Becali, pentru GSP.ro.
Despre fotbalistul de la FCSB s-a spus că este vizat și de echipe de top din Serie A, cum ar fi Inter Milano, așa cum susțin jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.
Etichete: gigi becali , olimpiu morutan , oferte morutan , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții