"Vreau să opresc toate zvonurile!" Ce se întâmplă cu Malele, cel mai dorit atacant din Liga 1
articol scris de Digi Sport13.04.2021, 13:45
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Cephas Malele (27 de ani) mai are contract până la finalul lui iunie cu FC Argeș și a devenit un atacant interesant pentru FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Atacantul elvețian a marcat 14 goluri în 23 de partide pentru echipa condusă de Andrei Prepeliță, iar acum oficialii trupei piteștene încearcă să-l convingă să rămână la gruparea din Trivale.
Agentul jucătorului, Bogdan Apostu, susține că a avut discuții recent cu șefii formației FC Argeș pentru a stabili și viitorul lui Malele, dar și al altor doi fotbaliști pe care-i impresariază Sylvain Deslandes și Antun Palic.
Bogdan Apostu: "Malele merită un efort financiar"
Apostu neagă că s-ar fi ajuns deocamdată la un acord cu Malele, deși au existat zvonuri cum că atacantul cotat la 400.000 de euro și-ar fi creionat planul.
"Am discutat de principiu, rămâne să vedem zilele viitoare ce se va întâmpla. Dânșii au făcut niște oferte (n.r.: oficialii lui FC Argeș), trebuie să recunosc că sunt niște oferte foarte bune pentru jucători, mai ales cea pentru Malele.
E clar că Malele merită un efort financiar din partea dânșilor, eu cred că este cel mai în formă atacant din Liga 1 în acest moment. E un jucător vandabil care poate vândut pe o sumă de bani importantă.
Chiar aș vrea să opresc toate zvonurile astea care au apărut, Malele nu a semnat nimeni, nu a semnat cu Universitatea Craiova, nu a semnat cu CFR Cluj, nu a semnat nici cu FC Argeș prelungirea.
Ieri am fost la negocieri pentru a doua oară în ultimele două săptămâni. Rămâne de văzut... Malele e un jucător inteligent, vorbește mai multe limbi străine", a spus Bogdan Apostu, marți dimineața, la ProX.
Etichete: fc arges , bogdan apostu , malele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții