”Vorbiți des cu Gigi Becali?”. Elias Charalambous a dat imediat răspunsul
articol scris de Digi Sport22.04.2023, 17:52
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Elias Charalambous (42 de ani) susține că nu a mai vorbit deloc cu Gigi Becali (64 de ani) în ultimele săptămâni.
Antrenorul FCSB-ului a transmis că singura dată când a vorbit direct cu patronul echipei a fost în prima zi în care a ajuns la echipă, după semnarea contractului.
Elias Charalambous: ”Am vorbit o singură dată cu Gigi Becali”
”Vorbiți des cu Gigi Becali?”, a fost întrebarea primită de Elias Charalambous la conferința de presă premergătoare meciului cu Rapid, programat duminică, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.
Antrenorul FCSB-ului a dat imediat răspunsul: ”Nu, am vorbit o singură dată cu Gigi Becali, în prima zi, timp de 10 minute. Atât!”.
Elias Charalambous a anunțat încă din prima zi în care a ajuns la FCSB că el va fi cel care va decide totul și nu va permite implicarea lui Gigi Becali în alcătuirea formulei de start sau la schimbările din timpul jocului.
Ce a spus Elias Charalambous despre meciul cu Rapid
”Ca întotdeauna în acest moment al sezonului, meciul este foarte dificil. Întâlnim un adversar foarte bun, în deplasare, dar jucătorii sunt bine pregătiți. Am vorbit cu jucătorii, astea sunt meciurile plăcute pentru ei, cele cu stadioanele pline.
Suntem într-un moment bun, avem mulți jucători în formă și sper să luăm cele trei puncte. Ne gândim doar la echipa noastră și la cum jucăm joi. Presiune este mereu la o echipă mare și FCSB este o echipă mare. Presiunea este mare, dar cred că putem să o gestionăm.
Craiova a câștigat ieri, s-a apropiat, dar contează ce facem noi. Asta este cel mai important pentru noi. Sunt sigur că va fi greu până la finalul sezonului, pentru toate echipele. E important că depindem doar de propriile rezultate, avem șansa asta.
Știu că Rapid a avut unele probleme în ultimele etape, dar Rapid e Rapid, va fi un derby. Știm că va fi un meci greu, dar suntem gata pentru acest meci.
Nu putem depinde doar de un jucător. Coman e în formă bună, dar avem mulți jucători care sunt în formă. Eu cred în grup, ai nevoie de toată echipa pentru a câștiga. Important este jocul colectiv. Rapid este Rapid, are o echipă bună, cu jucători de calitate, cu jucători cu experiență mare. Este o echipă bună, dar contează mai mult cum jucăm noi, trebuie să dictăm ritmul.
Când ești la o echipă mare, e normal să fie presiune. Important este cum o gestionezi, cum arăți pe teren. Jucătorii de la FCSB pot gestiona această presiune, de aceea joacă aici”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă premergătoare jocului.
Etichete: gigi becali , elias charalambous
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții