Vlad Iacob, în al 9-lea cer după promovarea lui Dinamo! Ce a spus despre viitorul clubului
articol scris de Digi Sport04.06.2023, 00:46
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După un an petrecut în Liga 2, Dinamo a reușit să revină pe prima scenă a fotbalului românesc, ca urmare a unui baraj câștigat în fața celor de la FC Argeș, scor 8-5 la general.
Vlad Iacob, în al 9-lea cer după promovarea lui Dinamo! Ce a spus despre viitorul clubului
Galerie Foto
"Sună aproape incredibil. Cred că toată suflarea dinamovistă a trăit niște sentimente excepționale. Vreau să le transmit suporterilor un mesaj de mulțumire. Au ținut clubul în viață în momentul în care nu exista nimeni. Este o victorie a lor, pentru că au salvat clubul de la faliment.
Am ajuns înapoi în Superligă, în competiția unde trebuie sa fim. La începutul sezonului, credeam că avem o șansă să ne batem la promovare. Am avut încredere în Burcă și în jucătorii pe care i-am adus.
Avem deja niște planuri la care am lucrat. Ne-am gândit la două pentru că nu puteam ști unde vom fi anul viitor, dar vom merge pe cel mai fericit. Va fi mult de muncă și trebuie să începem cu recrutarea, din nou. Trebuie să reorganizăm clubul la nivel intern și să readucem fanii alături de club. Nu vreau să fac promisiuni, dar îmi doresc să ajungem cât mai sus", a spus Vlad Iacob.
Reacția lui Ovidiu Burcă după ce Dinamo a promovat în Liga 1
La finalul meciului de la Mioveni, Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, a ținut să evidențieze aportul fanilor. Acesta le-a reproșat piteștenilor faptul că aceștia au contestat Licența lui Dinamo pentru Liga 1.
”Suntem aici datorită lor (n.r. suporterilor), datorită unor nebuni, care nu au abandonat. Victoria este a lor. A fost un parcurs, o excursie fantastică. Dacă nu crezi, miracolele nu se întâmplă. Când este atât de greu, bucuria este imensă. Sunt fericit pentru ei, s-au chinuit, au plecat dezamăgiți, au susținut clubul și nu au renunțat.
Nici noi nu am renunțat. A fost greu, dar cum am găsit conexiunea cu fanii, s-a produs magia. La fotbal e posibil orice, e complicat. Încerc să rămân calm, dar începutul reprizei a fost greu. Mă felicit și pe mine, am trecut prin multe ca să ajung aici.
În 2013, când am terminat fotbalului, am vrut să ofer ceva fotbalului românesc. M-am ambiționat să cred în principiile mele. Și în România se poate întâmpla altfel. Sunt mâhnit de ce s-a întâmplat zilele trecute, lipsă de fairplay (n.r, din partea celor de la FC Argeș). Sper ca în al 12-lea ceas să reflecte ce au făcut. Au făcut fel de fel de acuzații, au încercat să facă un joc murdar.
Un club care nu a făcut ce trebuie, să meargă acasă. Acest lucru ne-a lăsat un gust amar. Am jucat fotbal ca să învăț tainele meseriei de antrenor. Ăsta a fost visul meu. Avem niște oameni care ne-au dat liniște. O să sărbătorim trei zile și trei nopți”, a spus Ovidiu Burcă, la finalul meciului cu FC Argeș.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Argeș - Dinamo 4-2
Etichete: dinamo , superliga , vlad iacob
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții