Virgiliu Postolachi a semnat cu CFR Cluj! Al 11-lea transfer al lui Super Dan
articol scris de Digi Sport25.07.2024, 19:10
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj s-a schimbat total de când a revenit Dan Petrescu (56 de ani) pe banca tehnică a ardelenilor.
Cel mai recent transfer realizat de gruparea din Gruia este cel al lui Virgiliu Postolachi (24 de ani), care a mai evoluat în România la UTA.
”Noul nostru atacant a bifat 21 de selecții pentru naționala Moldovei”
”Bine ai venit, Virgiliu Postolachi!
Cluburile CFR 1907 Cluj și Grenoble au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Virgiliu Postolachi.
Crescut în Franța la celebra academie a celor de la PSG, tânărul atacant vine în Gruia după un sezon petrecut la Grenoble, formație pentru care a bifat 33 de partide, 4 goluri și 2 pase decisive.
Vârful de 24 de ani a mai evoluat în Belgia, la Mouscron, în Danemarca la Vendsyssel, la echipele secunde ale celor de la PSG și Lille, dar și în România, la UTA Arad, echipă pentru care a marcat de 14 ori în 46 de partide.
Un obișnuit al naționalei Moldovei, noul nostru atacant a bifat 21 de selecții pentru prima reprezentativă a țării sale în doar trei ani.
Îi urăm bun venit în Gruia și cât mai multe reușite în tricoul echipei noastre!”, este mesajul postat de către cei de la CFR Cluj.
De-a lungul carierei, Postolachi a jucat pentru echipa U19 a lui Paris Saint-Germain (6 meciuri, 2 goluri), Vendsyssel (14 meciuri), Royal Mouscron (14 meciuri), echipa a doua a lui Lille (17 meciuri), echipa a doua a lui PSG (36 de meciuri, 5 goluri, o pasă de gol) și UTA Arad (48 de meciuri, 14 goluri, 3 assist-uri).
Cifrele lui Virgiliu Postolachi
- 33 de meciuri a jucat Virgiliu Postolachi la Grenoble în sezonul 2023/2024
- Patru goluri a marcat Virgiliu Postolachi în meciurile jucate la Grenoble
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Virgiliu Postolachi, potrivit Transfermarkt
Suma pentru care se face mutarea
La începutul sezonului trecut din SuperLiga, Virgiliu Postolachi a plecat de la UTA și a semnat cu Grenoble, grupare din Liga a 2-a franceză.
După doar un an la Grenoble, Virgiliu Postolachi revine în SuperLiga și semnează cu CFR Cluj.
Atacantul a ajuns la o înțelegere cu gruparea antrenată de Dan Petrescu (56 de ani), după ce ”Bursucul” tocmai anunțase zilele trecute că urmează noi transferuri la formația din Gruia.
Transferurile realizate de CFR Cluj în această vară
- Mohammed Kamara (26 de ani / extremă stânga)
- Anton Kresic (28 de ani / fundaș central)
- Andrei Artean (30 de ani) / mijlocaș central)
- Simao Rocha (23 de ani / fundaș stânga)
- Armend Thaqi (32 de ani / fundaș dreapta)
- Adrian Păun (29 de ani / extremă stânga)
- Kalifa Kujabi (24 de ani / mijlocaș central)
- Beni Nkololo (27 de ani / extremă dreapta)
- Leo Bolgado (25 de ani / fundaș central)
- Meriton Korenica (27 de ani / extremă dreapta)
- Virgiliu Postolachi (24 de ani / atacant)
Etichete: dan petrescu , transferuri cfr cluj , virgiliu postolachi , postolachi cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții