Exclusiv Viorel Moldovan nu are dubii în privința Rapidului: "Sigur ne vom atinge obiectivul"
articol scris de Digi Sport16.11.2024, 20:40
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Rapid București este pe poziția a 7-a în clasamentul SuperLigii, cu 23 de puncte obținute în primele 16 etape.
Gruparea din Grant a ajuns la 5 meciuri fără înfrângere în toate competițiile, după ce în ultima etapă a învins-o pe UTA Arad, scor 2-0.
Viorel Moldovan: "Marius Șumudică a stabilizat echipa. Sunt sigur că ne vom îndeplini obiectivul"
Marius Șumudică (53 de ani) a reușit să o aducă pe Rapid pe drumul cel bun, odată cu instalarea sa pe banca giuleștenilor, după rezultatele slabe înregistrate în startul sezonului, sub comanda lui Neil Lennon.
În cadrul unui interviu acordat pentru Digi Sport, Viorel Moldovan, președintele Rapidului, a transmis că meritul total al rezultatelor din ultima perioadă îi aparține lui antrenorului și staff-ului său și crede că alb-vișinii vor putea termina sezonul regulat pe o poziție care le poate asigura prezența în play-off.
"Meritul este al lui Marius Șumudică și al staff-ului tehnic. A reușit să stabilizeze lucrurile, să aducă energie pozitivă. Nu am început bine sezonul, cu acele rezultate (n.r. sub comanda lui Neil Lennon).
Am reușit să identificăm nucleul de jucători. Am pierdut multe puncte în debutul sezonului. Este o competiție grea, trebuie să luăm pas cu pas și să ne luptăm la play-off. Văd munca băieților și cred că vom reuși să ajungem în play-off.", a spus Viorel Moldovan, la emisiunea Digi Sport Matinal.
Victor Angelescu, despre Denis Drăguș: ”Da, ni-l dorim, n-o să dăm înapoi”
Giuleștenii vor să transfere noi jucători pentru a-și atinge obiectivele din actuala stagiune a SuperLigii.
Într-o intervenție telefonică în direct la Digi Sport, Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a recunoscut că giuleștenii vor să îl transfere în iarnă pe Denis Drăguș (25 de ani).
Oficialul din Grant este încântat de atacantul lui Trabzonspor, despre care a subliniat că în cazul unui transfer în Giulești, ar fi unul dintre cei mai buni jucători din SuperLigă.
”Cine nu și l-ar dori pe Drăguș în România? Da, ni-l dorim, n-o să dăm înapoi. Acum nu suntem în nicio discuție pentru că nu e clară situația lui. Așteptăm pauza de iarnă, când vom putea demara discuțiile și unde vom lua cea mai bună decizie.
Poate are alte oferte sau nu-și dorește să vină în România, dar aș minți să spun că suntem aproape de un transfer.
Pentru campionatul României, ar fi unul dintre cei mai buni jucători din SuperLigă, de departe. Nu suntem îngrijorați de forma lui de joc. Noi nu suntem Trabzonspor. Ei au un buget foarte mare, față de campionatul României.
Îl știe foarte bine și Marius Șumudică și nu avem nevoie de scouteri pentru a-l monitoriza”, a declarat Victor Angelescu, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Denis Drăguș, potrivit Transfermarkt.
- În 16 meciuri jucate pentru Trabzonspor în acest sezon, în toate competițiile, Denis Drăguș a marcat un gol și a oferit o pasă de gol.
- Denis Drăguș are contract cu Trabzonspor până în vara anului 2028.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO rezumat al partidei Rapid București - UTA Arad 2-0
Etichete: rapid , marius sumudica , sumudica rapid , viorel moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții