Viitorul Constanța a renunțat la un fost internațional român, chiar înaintea ultimului joc din 2020
articol scris de Digi Sport19.12.2020, 20:54
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cu o oră înaintea duelului cu Gaz Metan, ultimul din acest an, Viitorul Constanța a anunțat pe site-ul oficial al clubului că a ajuns la un acord cu Adrian Stoian pentru încetarea pe cale amiabilă a contractului.
Adrian Stoian (29 de ani) a semnat la începutul acestui sezon un contract valabil până în iunie 2021 cu Viitorul Constanța. După doar cinci jocuri în tricoul formației de la malul mării și o singură pasă decisivă, fostul internațional la toate categoriile de vârstă s-a despărțit de echipa pregătită de Mircea Rednic.
"FC Viitorul Constanța și jucătorul Adrian Stoian au ajuns la un acord pentru încetarea pe cale amiabilă a contractului. Mulțumim, Adi, și succes în continuare!", a fost mesajul constănțenilor pentru fostul lor mijlocaș.
- Partida Gaz Metan Mediaș - Viitorul Constanța, din etapa a 15-a a Ligii 1, poate fi urmărită în direct ACUM, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.
Adrian Stoian, românul cu peste 200 de apariții în primele două ligi din Italia
La începutul anului 2009, Roma îl transfera pe Adrian Stoian de la Școala de Fotbal Gică Popescu. După două împrumuturi consecutive, la Pescara și la Bari, "giallorossii" l-au cedat definitiv la Chievo, în schimbul a 500 de mii de euro. Gruparea din Verona l-a cedat sub formă de împrumut la Genoa, Bari și Crotone, ultima transferându-l definitiv în 2015.
După trei sezoane și jumătate în tricoul celor de la Crotone, Stoian a fost transferat de FCSB, însă nu a jucat decât două meciuri pentru roș-albaștri și a căzut în dizgrația patronului Gigi Becali, care l-a trimis înapoi în Italia, de această dată la Livorno, echipă de unde a venit la Viitorul.
- 200 de mii de euro este cota de piață a lui Adrian Stoian, potrivit Transfermarkt
- 95 de meciuri, 8 goluri și 10 assist-uri a reușit românul în Serie A
- 118 partide, 12 reușite și 12 pase decisive a adunat Stoian în Serie B
- 2 selecții a strâns Adrian Stoian la echipa națională mare a României
Etichete: viitorul constanta , adrian stoian , gaz metan viitorul , reziliere viitorul stoian
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții