Victorie uriașă pentru Victor Pițurcă! Decizie de ultim moment a Primarului Craiovei: "Lucrările vor putea începe"
09.10.2019, 13:43SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Victor Pițurcă a bifat o victorie importantă la Universitatea Craiova. Stadionul "Ion Obmelenco" va beneficia de gazon hibrid, așa cum tehnicianul în vârstă de 63 de ani și-a dorit din prima zi la club.
Mihail Genoiu, primarul Craiovei, a anunțat că arena va avea parte de gazon hibrid, pentru care municipalitatea va pune la bătaie aproximativ 297.000 de euro.
"Noi vom provoca, probabil chiar mâine, o ședință de consiliu local, pentru a aproba noua convenție cu CNI și valoarea cofinanțării, sperăm să obținem și de la Prefectură viza de legalitate în aceeași zi, după care, practic din ziua următoare, lucrările pot începe", a spus miercuri edilul, potrivit oltenasul.ro.
Universitatea Craiova va evolua pe un gazon hibrid
"Varianta gazonului hibrid este cea pe care o solicită cea mai mare parte a jucătorilor, marea parte a profesiniștilor din fotbal și este o măsură și o variantă pe care și noi o agreem.
În sensul acesta, deja am trimis către CNI o solicitare în care propunem înlocuirea soluției tehnice din gazon natural în gazon hibrid, cu o cofinanțare acordată de Primăria Craiova pentru suportarea diferenței de valoare.", anunța Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova, în urma cu o săptămână.
Etichete: universitatea craiova , victor piturca , ion oblemenco , primar craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții