Victor Pițurcă, anunț fără echivoc după ce a fost întrebat dacă poate ajunge la echipa lui Adrian Mititelu
articol scris de Digi Sport25.10.2022, 11:47
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Adrian Mititelu (54 de ani) este în căutarea unui antrenor pentru U Craiova 1948, după despărțirea de Marius Croitoru (42 de ani).
Una dintre variantele vehiculate este instalarea lui Victor Pițurcă pe banca formației din Bănie, pe care, însă, fostul selecționer o exclude.
Victor Pițurcă nu vrea să mai antreneze în Liga 1
Victor Pițurcă a transmis că nici nu se pune problema să ajungă la U Craiova 1948 și a anunțat chiar că nu vrea să mai antreneze în Liga 1.
”E exclus. Am fost sunat zilele astea, mi s-a pus această întrebare despre Craiova. Eu am spus că nu mai antrenez în campionatul României. Deci nu mai antrenez echipe de club aici, indiferent ce ar fi. Nu aș avea motivație, pentru ce să antrenez în România.
Eu m-am dus la Craiova să câștig campionatul și să ajung în Liga Campionilor. Ce șanse am? A, doar să găsesc un club care să investească bani foarte mulți, să aibă răbdare doi-trei ani de zile. Așa aș putea. Eu nu mai am răbdarea să dus o muncă titanică”, a spus Victor Pițurcă, la Pro Arena.
Victor Pițurcă, în conflict cu Adrian Mititelu
Varianta Victor Pițurcă la U Craiova 1948 părea, oricum, imposibilă, pentru că antrenorul este în conflict cu patronul clubului, Adrian Mititelu.
Scandalul a început în 2011, la dezafilierea fostului club al lui Adrian Mititelu, după care Victor Pițurcă s-a înscris la masa credală și a solicitat 7 milioane de euro.
Etichete: victor piturca , adrian mititelu , antrenor u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții