Victor Pițurcă a găsit vinovații pentru decăderea lui Octavian Popescu
articol scris de Digi Sport25.10.2022, 19:27
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Octavian Popescu (19 ani) a avut o ascensiune foarte rapidă, însă la fel de rapid a venit și decăderea.
Mijlocașul de bandă a pierdut primul ”11” de la FCSB și, când a jucat, a făcut-o modest, iar Victor Pițurcă (66 de ani) este de părere că vinovați pentru decăderea lui Octavian Popescu sunt antrenorii cu care a lucrat în ultima perioadă la echipa de club, Toni Petrea și Nicolae Dică.
Victor Pițurcă, despre situația lui Octavian Popescu
În același timp, Victor Pițurcă a recunoscut că este surprins de cât de abruptă e panta pe care a coborât Octavian Popescu.
”Antrenorii sunt de vină. Sunt foarte mirat de unde a ajuns acest copil într-o lună de zile, să nu mai fie băgat în seamă și să joace cum joacă.
El n-a uitat cum să joace fotbalul, pentru că el juca fotbal din plăcere, are calități native. Antrenorul trebuie să stea de vorbă cu el, să aibă discuțiile pe care trebuie s le aibă. Din punct de vedere tehnic, are calități extraordinare, are viteză de reacție.
Antrenorul trebuie să-i găsească altă mișcare în teren, să-i găsească altceva”, a spus Victor Pițurcă, la Pro Arena.
Octavian Popescu, fără gol din mai
În acest sezon, Octavian Popescu a evoluat în 23 de partide, dar singurele realizări individuale sunt pasele de gol date în meciurile cu Saburtalo și Chindia.
Fotbalistul nu a mai marcat pentru FCSB din 22 mai, de la meciul cu CFR Cluj din ultima etapă a sezonului trecut, în urma căruia ajungea la 10 goluri stagionale.
Etichete: victor piturca , octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții