Vestea bună primită de Dușan Uhrin înaintea barajului de menținere în Liga 1: ”M-am liniștit”
articol scris de Digi Sport14.05.2022, 19:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dușan Uhrin (54 de ani), antrenorul celor de la Dinamo București, a primit o veste la care nu se aștepta înaintea meciurilor de baraj, pe care echipa sa le va disputa, cel mai probabil, în compania celor de la U Cluj.
Mirko Ivanovski (32 de ani), atacantul formației din Ștefan cel Mare, a fost schimbat în meciul din play-out cu UTA Arad, scor 1-1, după ce a acuzat probleme musculare. După ce i-a dat emoții lui Dușan Uhrin, Ivanovski transmite acum că nu a fost nimic grav și va putea fi pe teren la dubla de la baraj.
Mirko Ivanovski: ”M-am liniștit”
În urma efectuării unui RMN, Mirko Ivanovski se arată încântat de rezultatul primit și transmite că lupta de la baraj va fi tranșată în favoarea echipei sale.
”Am crezut că am făcut ruptură. Însă, în urma RMN-ului și a ecografiei, nu am nimic. Nu e nimic grav, o întindere la biceps. Cred că în câteva zile trece și pot să joc și turul, dar și returul. A fost mai mult o sperietură, însă, pe moment, a fost grav. Nu puteam nici să alerg, nici măcar să merg. M-a durut mușchiul, motiv pentru care am și ieșit. M-am liniștit în urma rezultatelor primite de la RMN și ecografie.
Am urmărit câteva meciuri ale celor de la Cluj, în special pe ultimele. Noi avem o echipă bună, dar și multe probleme. Jucătorii, ca valoare, dacă ar fi fost totul în regulă înaintea sezonului, eu cred că am fi putut să terminăm undeva la locurile 6-7. Toți avem probleme. Nu contează cine e favorită la baraj, pentru că sunt două partide. O să fie cum vrem noi și ne salvăm”, a declarat Mirko Ivanovski, potrivit Playsport.
- 25 de meciuri a jucat Mirko Ivanovski la Dinamo în acest sezon
- Patru goluri și trei pase decisive sunt cifrele lui Ivanovski
- 250.000 de euro este cota de piață a lui Ivanovski, potrivit Transfermarkt
Etichete: mirko ivanovski , dusan uhrin , baraj mentinere liga 1 , rmn ivanovski
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții