Exclusiv Verdictul dat de Ionuț Chirilă, după transferul lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid: "Panteră"
articol scris de Digi Sport21.01.2024, 11:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Horațiu Moldovan (26 de ani) urmează să semneze cu Atletico Madrid.
Ionuț Chirilă: "Este un salt uriaș! Cred că va juca"
Ionuț Chirilă a intervenit la emisiunea Digi Sport Matinal și a discutat despre cele mai noi subiecte din fotbalul românesc. "Profesorul" a vorbit despre transferul lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid și crede că actualul portar al Rapidului va avea șanse mari să evolueze sub comanda lui Diego Simeone.
"Este un salt uriaș. Mie îmi place tipul lui de portar. La fel cum era și Lobonț. Îmi plac portarii rapizi, nu foarte înalți. Panteră. A făcut niște jocuri în care a salvat puncte și rezultate. Când ai o echipă precum Atletico Madrid, deja nu ai de apărat. Madridul este angrenat în atâtea competiții.
Eu cred că va juca. Sunt meciurile din Cupa Regelui, Champions League, campionat. Atletico este o echipă atât de mare încât își permite să facă rotații. Nu cred că iau un portar calificat la EURO ca să-l țină doar așa. Nu aveau de ce.
Puteau să aleagă pe oricine. Au văzut calitățile necesare. Suma pentru Atletico este infimă. Este nesemnificativă și consideră că iau un portar de echipă națională, care este în apogeul carierei", a spus Ionuț Chirilă, la Digi Sport Matinal.
Portarul Rapidului va merge în La Liga, iar giuleștenii se vor alege cu 800.000 de euro, sumă care reprezintă clauza de reziliere a lui Moldovan din contract.
VIDEO Intervenția lui Ionuț Chirilă
Planul lui Diego Simeone cu Horațiu Moldovan
Horațiu Moldovan este așteptat la Madrid la începutul săptămânii următoare. Titularul primei reprezentative va face vizita medicală, iar apoi va semna contractul cu Atletico, valabil pentru următorii patru ani și jumătate.
Între timp, spaniolii au început să-și facă calculele și au anunțat că Horațiu Moldovan va fi convocat de Diego Simeone pentru meciul cu Sevilla, programat pe 25 ianuarie, de la ora 22:00, în sferturile de finală ale Cupei Regelui.
Chiar dacă duelul va avea loc în a treia competiție ca importantă pentru Atletico Madrid, după La Liga și Champions League, este greu de crezut că Horațiu Moldovan va fi utilizat, mai ales din cauza faptului că va avea foarte puțin timp petrecut în club.
Etichete: rapid , atletico madrid , ionut chirila , horațiu moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții