Verde spre FCSB? Gaz Metan nu mai are şanse la play-off, iar Cristea ar putea ajunge sub comanda lui Teja
17.02.2019, 19:37SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gaz Metan pare să se fi decis: Iulian Cristea are şanse tot mai mari să fie noul jucător al FCSB încă din acest sezon. Fundaşul nu a fost inclus în lotul pentru partida cu Sepsi.
Echipa lui Iordănescu este într-o situaţie dezastruoasă, în 2019 pierzând două meciuri şi remizând într-unul. Deşi avea un program mai degrabă uşor, prin comparaţie cu celelalte formaţii care luptă pentru play-off, medieşenii au acum doar şanse teoretice să mai termine în primele 6. Cu 29 de puncte, Gazul e la 5 puncte de locul 6, ocupat de Viitorul, cu două runde rămase din sezonul regulat.
Oficialii de la Mediaş par să se fi decis cu privire la viitorul lui Iulian Cristea încă dinainte de meciul cu Sepsi. Acesta nu a fost inclus în lot, iar şansele să ajungă sub comanda lui Teja sunt foarte mari. Oficial, se vorbeşte despre faptul că fundaşul ar fi accidentat, însă probabilitatea să continue sub comanda lui Edi Iordănescu e mică.
Transfer Cristea: Liber spre FCSB
Edi Iordănescu a preferat să înceapă cu Marius Constantin şi Andre Micael, semn că Iulian Cristea va lua cel mai probabil drumul capitalei. El ar avea nişte probleme de sănătate, însă viitorul său pare a ţine de FCSB. Nici nu putea fi altfel, în condiţiile în care apărătorul ar fi fost pierdut oricum gratis în vară. El a semnat deja cu roş-albaştrii, odată intrat în ultimele şase luni de contract la Mediaş, dar Becali a oferit 100.000 de euro pentru transferul imediat.
Cum echipa lui Iordănescu nu mai are şanse la play-off, să îl păstreze până la finalul stagiunii şi să ignore 100.000 de euro nu are sens.
"Vă dau cuvantul meu de onoare: apreciez că se duce la mai bine. Eu mă uit în ochii lui şi vorbesc. Dacă el îmi spune că nu mai poate să dea 100% pentru Gaz Metan, mă gândesc ce fac. Dar Edi are ultimul cuvânt. Vrem mai mult la anul. Ştim unde am greşit, ştim ce s-a întâmplat, încercăm să construim o echipă bună. Nu cred că e nimic greşit că noi vrem ca el să joace până în ultima clipă la noi. Vinovat sunt eu că nu i-am prelungit contractul. Noi îi dorim tot binele. Am vorbit în vară, a spus că se mai gândeşte. S-a tot gândit până... Dar e o presiune suplimentară pe el. Mai are contract până la 30 iunie, trebuie să-l respecte. Interesul antrenorului e să aibă concurenţă pe posturi. Nu am avut variante să-l înlocuim, credeţi-mă. Edi voia 4 fundaşi centrali şi acum are 3!", a spus Mărginean la PRO X, la mijlocul săptămânii.
Etichete: gaz metan , gaz metan sepsi , transfer cristea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții