Video Vaşvari a recunoscut că a faultat la faza care a decis liderul Ligii 1, la jumătatea sezonului regulat
28.10.2018, 23:31SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
VIDEO Sepsi - CFR Cluj 1-2 | CFR Cluj a terminat turul sezonului regulat din Liga 1, după ce a câştigat dramatic la Sf. Gheorghe. În 10 oameni, campioana a reuşit să ia toate punctele, datorită unui penalty transformat de Ciprian Deac în minutul 90.
Autorul faultului care a dus la acordarea loviturii de la 11 metri, Gabriel Vaşvari, a recunoscut că l-a faultat pe Andrei Mureşan şi regretă că o neatenţie a determinat înfrângerea echipei sale.
"Din nefericire, am luat gol acolo. L-am scăpat puţin şi cred că a fost penalty. Dacă dădea gol Simonovski (la o fază anterioară - n.r.), nu mai pierdeam.
A fost neatenţia noastră, am pierdut mingea uşor, a venit cornerul acela şi am luat gol", a declarat mijlocaşul de 31 de ani, la finalul partidei care a decis liderul la jumătatea sezonului regulat.
VIDEO: Faza penalty-ului
De altfel, fazele fixe au fost decisive în acest meci. Primul gol al clujenilor a venit după un corner şi o respingere nefericită a lui Drăghici, care i-a permis lui Omrani să deschidă scorul.
"Trebuia să fim mai atenţi la cornere. Nu meritam să pierdem, am dominat şi meritam mai mult în această seară", a conchis Vaşvari.
Etichete: liga 1 , gabriel vasvari , penalty cfr cluj , video sepsi cfr cluj , sepsi cfr cluj 1-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții