VAR
VAR-ul nu va fi introdus din vară în Liga 1

VAR-ul nu va fi introdus din sezonul viitor al Ligii 1. Anunţul şefilor LPF

22.04.2019, 16:39
  • La Liga: Barcelona - Osasuna, joi, 22:00, DGS 1

  • Liga 2: Metaloglobus - CSM Resița, joi, 17:30, DGS 1

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a anunţat că sistemul VAR ar putea fi implementat în Liga 1 abia din sezonul 2020-2021.

"Ne-am întâlnit cu domnul preşedinte Burleanu, am discutat cu privire la implementarea sistemului VAR şi preşedintele federaţiei ne-a asigurat că există fonduri de la FIFA şi este dispus să acceseze aceste fonduri pentru cursurile arbitrilor. Există un termen de şase luni de care are nevoie pentru formarea acestor arbitri, ceea ce înseamnă că, indiferent dacă există o soluţie tehnică şi financiară în privinţa implementării acestui sistem, cu certitudine nu mai devreme de şase luni de la începerea sezonului următor sau cel mai sigur abia din sezonul 2020-2021 se va putea implementa acest sistem în România", a declarat Ştefan.

Arbitrii trebuie să urmeze cursuri de specializare înaintea introducerii tehnologiei VAR

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a declarat că primul pas care trebuie făcut este ca arbitrii să urmeze cursuri de specializare.

"Am discutat cu partenerii noştri şi dacă vom putea implementa sistemul VAR, pentru că tot sunt aceste discuţii şi primul pas pe care o să îl facem va fi către federaţie. Să facem o adresă prin care să trimită arbitrii la specializare, să nu ne trezim că ajungem la concluzia că putem folosi VAR-ul şi nu avem arbitri specializaţi. Soluţii sunt, dar sunt probleme legate de partea materială. Are şi federaţia o implicare, pentru că arbitrii trebuie să meargă la şcolarizare. Noi suntem în discuţii, dar şi federaţia trebuie să mişte în direcţia asta, pentru că durează câteva luni să se specializeze arbitrii pentru sistemul VAR. Europa League nu a implementat încă VAR-ul, aşa că nu suntem noi ultimii din lumea asta care nu am implementat acest sistem", a spus şi şeful Ligii Profesioniste de Fotbal.

Tehnologia VAR a fost introdusă în Liga Campionilor din fazele eliminatorii ale acestui sezon. Sistemul este prezent şi în ligile de top din Germania, Spania şi Italia.

Etichete: gino iorgulescu , justin stefan , var liga 1 , introducere var liga 1


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Românii, arătați cu degetul la Fox News. Reportajul difuzat de televiziunea preferată a lui Trump

Numărul tot mai mare de cetățeni români care intră în SUA ar putea fi o consecință a relaxării regulilor privind vizele pentru Canada, spune un expert citat de Fox News.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Foto Sanmarinezii au rămas ”mască” la meciul cu România: ”Nu am văzut niciodată așa ceva”

Video ”Ne-am certat! Nu se poate așa ceva”. Ianis Hagi, despre momentul dificil din San Marino

Video San Marino - România 1-5. ”Tricolorii” au făcut spectacol la Serravalle. Victorie la scor în preliminariile CM 2026

Ce lovitură! Radu Drăgușin are oferta pe masă și englezii anunță un transfer de răsunet: e gata să plece!

Foto Andrew Tate și-a lăsat bolidul de 3.000.000 $ în mijlocul unei intersecții din București! Ce s-a întâmplat apoi

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Neașteptat! ”Tricolorul” care l-a ”vrăjit” pe Marius Lăcătuș: ”M-a surprins! Sincer”

Video Au avut ”patru zile groaznice” și sunt ”practic OUT” din cursa pentru Mondial, după doar două meciuri

Decizia luată de Trabzonspor, după ce Gigi Becali a oferit 2.500.000 € pentru Denis Drăguș

Gata! Argentina s-a calificat matematic la CM 2026 înainte să joace cu Brazilia

Citeşte şi

"Gata, totul are o limită!" Becali scoate artileria grea: "Ştiţi ce făcea Anamaria prin cantonamente? Se văitau nevestele fotbaliştilor"

Jigniri fără precedent şi ameninţări după ce Gigi Becali a dezvăluit "ce făcea Anamaria Prodan prin cantonamente"

PEROZAdela Popescu, pozată de Radu Vâlcan în costum de baie, în Thailanda: I se pare că Cindy Crawford e glumă pe lângă soția lui din Șușani

FILM NOWChanning Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care trebuie să se îngrașe

Meci teribil pentru naționala României în Austria! A ”spionat” adversara noastră la Belgrad și nu s-a lăsat păcălit citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ianis Hagi dezvăluie: "Echipa noastră s-a rupt! Ne-am certat" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Enrique Iglesias și Anna Kournikova, imagini rare alături de cei trei copii ai lor. Cum au fost surprinși într-o zi banală

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Enrique Iglesias și Anna Kournikova, imagini rare alături de cei trei copii ai lor. Cum au fost surprinși într-o zi banală

Digi World

De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran

Digi Animal World

Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul uriaș sunt virale