Video VAR-ul le-a dat bătăi de cap celor de la Farul în meciul cu Rapid! Trei goluri anulate pentru echipa lui Gică Hagi
articol scris de Digi Sport20.12.2023, 22:06
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La pauză meciului dintre Farul Constanța și Rapid, tabela arăta scorul de 0-0, dar constănțenii au avut două goluri anulate.
Același lucru a continuat și după startul reprizei secunde, atunci când VAR-ul le-a mai refuzat un gol elevilor lui Gică Hagi.
Constănțenii au avut trei goluri anulate în meciul cu Rapid
Prima reușită anulată a fost în al doilea minut al înfruntării, când Mazilu a expediat o pasă lungă pentru Louis Munteanu, care a reușit să îl învingă pe Moldovan. Totuși, atacantul constănțenilor a fost surprins în ofsaid, iar golul a fost anulat.
În prelungirile primei reprize, Budescu a centrat foarte bine din lovitură liberă, iar Artean s-a înălțat și a trimis cu capul în poartă, dar nici golul său nu a fost validat, tot din cauza unui ofsaid.
După pauză, Munteanu a centrat în fața porții, iar Moldovan a respins în față. Mazilu, fotbalistul care va pleca în această iarnă la Brighton, a profitat și a înscris, dar VAR-ul le-a anulat și această reușită constănțenilor. Motivul? Un fault comis de Constantin Budescu, la mijlocul terenului, asupra lui Cristi Săpunaru.
VIDEO Golurile anulate ale celor de la Farul în meciul cu Rapid
Etichete: constantin budescu , goluri anulate , farul rapid , andrei artean , louis munteanu , adrian mazilu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții