Vali Gheorghe, asaltat de oferte după plecarea de la FCSB! Câte echipe l-au contactat: "În două-trei zile semnez"
articol scris de Digi Sport27.08.2023, 22:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vali Gheorghe (26 de ani) este asaltat de oferte după ce a rămas liber de contract în urma despărțirii de FCSB.
Fotbalistul a explicat că va lua o decizie în privința viitorului său în următoarele zile.
Vali Gheorghe, ofertat de Petrolul și de U Cluj
Vali Gheorghe a dezvăluit că a primit oferte concrete din partea celor de la Petrolul și Universitatea Cluj.
Fotbalistul plecat recent de la FCSB a mărturisit că nu a luat deocamdată o decizie, mai ales că pe lângă cele două oferte, mai are încă două propuneri, una din SuperLiga României și una din străinătate.
”Da, de la ele am concret, adică oamenii m-au sunat și mi-au oferit anumite sume și am vorbit cu ei, da.
Nu, sincer acum nu m-am hotărât, mai am două oferte în afară de astea și chiar nu m-am hotărât. În două-trei zile vreau să semnez și chiar trebuie să iau o hotărâre, să mă gândesc bine. Una din țară și una din afară”, a declarat Vali Gheorghe, conform iamsport.ro.
UTA a confirmat interesul pentru Valentin Gheorghe
Mircea Rednic, antrenorul ”Bătrânei Doamne”, a confirmat discuțiile cu Valentin Gheorghe și Dorin Rotariu și a transmis că, în cazul în care nu-și vor găsi un angajament în străinătate, îi așteaptă la Arad.
”Sunt doi jucători care au promis că ne iau în considerare, nu că e sigur că vin la noi, așa cum s-a înțeles. E vorba de doi jucători români foarte importanți, Vali Gheorghe și Dorin Rotariu. Prefer să risc și să aștept până pe 31 august și dacă nu își găsesc ceva afară, atunci discutăm. Mi-au cerut să mai așteptăm 4-5 zile pentru a vedea ce soluții au în străinătate.
Cu Rotariu am și lucrat și l-am ajutat cu transferul la Club Brugge. Îl cunosc, dar având în vedere condițiile cu care era obișnuit în ultima perioadă își dorește să continue afară. Vali Gheorghe a fost în Turcia deja, cred că dacă era ceva interes, ar fi semnat deja. Dar, rămâne de văzut, îi așteptăm până la încheierea perioadei de transferuri din străinătate”, a transmis Mircea Rednic.
Etichete: u cluj , petrolul , oferte , vali gheorghe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții