Video Exclusiv Vali Crețu, pus la zid după ce l-a criticat public pe Todoran: "Ce a făcut el la FCSB? Să-și vadă de treaba lui!"
articol scris de Digi Sport26.08.2021, 14:38
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Valentin Crețu (32 de ani) și Dinu Todoran (42 de ani) au intrat într-un schimb de replici, după ce antrenorul a plecat de la FCSB și a fost înlocuit cu Edi Iordănescu.
Vali Crețu, pus la zid după ce l-a criticat public pe Todoran: "Ce a făcut el la FCSB? Să-și vadă de treaba lui!"
După meciul FCSB - Sepsi 1-1, primul cu Edi Iordănescu pe bancă, Crețu a spus la interviu că la antrenamentele sub comanda lui Dinu Todoran "mai mult stăteam", iar "cu mingea nu am lucrat ce trebuie". Tehnicianul s-a apărat, spunând că nu îl consideră fotbalist pe apărătorul care a debutat recent la echipa națională.
Ioan Andone a lucrat cu Dinu Todoran la FC Voluntari și nu crede în varianta lui Crețu, care a mai spus că "antrenorul uita să spună primul 11 și fazele fixe". Înainte de toate, Fălcosul consideră anormale declarațiile fundașului dreapta, care și-a criticat public fostul antrenor, la doar câteva zile după despărțire.
"Nu e normală declarația pentru un jucător profesionist. El îl apără pe Edi Iordănescu, antrenează mai bine într-o săptămână? El trebuie să-și vadă de treaba lui, să respecte antrenorul, pentru că aici e lipsă de respect și, în primul rând, să se uite la el. Ce a făcut Crețu la FCSB? I-a calificat în grupele Europa League sau Conference? Nu. Atunci, uită-te la greșelile tale, la lipsurile tale și lasă antrenorul în pace.
Antrenorul e judecat de patron și de conducerea clubului. În general, antrenorul e demis că n-a avut rezultate, nu că n-a făcut loviturile libere. Trebuia să le știe el, sunt convins că le-a exersat Dinu Todoran, dar e foarte urât dialogul ăsta. Păcat de el, dacă era jucător de 17 - 18 ani, înțelegi, că nu știe, că n-are experiență, dar unul care a trecut prin mâna ta ca antrenor se apucă el să vorbească? Nu e un exemplu bun", a declarat Ioan Andone, pentru Digi Sport.
VIDEO Ioan Andone, despre conflictul Crețu - Todoran
Creţu susţine că Todoran punea aiurea jucătorii pe tabla de joc şi că a minţit că se făceau antrenamente cu manechini
Todoran s-a simţit jignit şi a vorbit urât despre fotbalistul Creţu. A povestit că la exersarea unor centrări, la antrenament, atacanţii nu s-au mai dus la finalizare pentru că Vali ar centra mereu foarte prost şi adversarul trebuie împiedicat să plece pe contraatac.
„De mine poate să spună că sunt slab, urât, dar m-a deranjat că a mințit în ultimul hal. Noi nu făceam un tactic, nu făceam traseu de joc, nu făceam nimic. M-a durut că a mințit.
Ce să te pui cu el, că e mare antrenor… El n-a făcut niciodată centrări cu manechine. Era bătaie de joc. El ne punea invers pe tablă, ne încurca tot timpul.
La ședința tehnică, dinaintea meciului cu Karagandy, a uitat să pună echipa și fazele fixe. La Buzău, cât au putut ăia o repriză, nici nu știu dacă am dat un șut pe poartă, dar am rezolvat jocul în a doua repriză, pentru că nu mai puteau ăia.
Se vede câtă răutate are în el, eu n-am spus de el că e slab. Odată, ne-a zis 'automat mută aici' de șase ori, încontinuu, același lucru. La el, adversarii erau slabi, iar noi eram cei mai buni, atâta zicea. Zicea că, dacă se uită la CFR, când lovesc ăia mingea, plânge. Cu oricare jucam, ei erau slabi, noi eram cei mai buni. M-am închinat.
Jucătorii vorbeau despre faptul că nu se poate așa ceva. De asta mor de oftică, că nu e nimic adevărat din ce a zis. Cum să minți în halul ăsta? Dacă noi nu am făcut finalizare cu manechin, are curaj să pună mâna pe biblie și să jure? Foarte urât a vorbit. Un antrenor nu putea să vorbească așa. Eu nu am vorbit la adresa lui, am spus realitatea. Nici la juniori nu poți să faci aceste greșeli.
Toni Petrea este zece clase peste el. Un om din staff-ul lui spunea că nu poate să-l asculte, că își bagă mâinile la urechi. Nu cred că am văzut un antrenor care să declare așa ceva despre un jucător.
Mă deranjează că a mințit. Am avut meci la Karagandy și a uitat să pună echipa și fazele fixe, în meci de Europa. Păi, dacă tu, antrenorul, uiți, jucătorul ăla cum să mai intre pe teren, ce să mai facă? Ne punea invers pe tablă. Pe mine mă punea în stânga, pe Cordea îl punea în stânga, când el era în dreapta. Așa se întâmpla la fiecare ședință.
Înaintea meciului cu Karagandy, a uitat să ne spună primul '11' și fazele fixe. Nu-mi aduc aminte de altul în cariera mea, e unic. Noi, cu Petrea, eram piesă, eram șmecheri, chiar făcea antrenamente foarte bune”, a spus Vali Crețu, citat de Fanatik.
Etichete: ioan andone , valentin cretu , dinu todoran , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții