Vali Crețu, pus la punct de Dinu Todoran! ”Nu-l consider fotbalist! E deficitar la centrări”. Reacții de la antrenament
articol scris de Digi Sport26.08.2021, 09:30
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a remizat cu Sepsi, 1-1, luni seară, iar la final Vali Crețu a pus forma slabă a echipei pe lipsa unor antrenamente solide în timpul mandatului lui Dinu Todoran.
Fostul antrenor al roș-albaștrilor, care nu a mai rămas nici la echipa a doua, l-a pus imediat la punct pe fundașul dreapta, pe care l-a numit jucător, și nu fotbalist.
”În legătură cu ce a declarat acel jucător, el nu îl consider fotbalist, îl consider jucător! La Buzău am câștigat cu 5-1, poate trebuia să câștigăm cu 6-1 ca la tenis. Asta spune multe despre caracterul lui, nu poți să declari niște lucruri care nu sunt adevărate, te iei de tot staff-ul care a fost.
Te întâlnești cu Pintilii, cu Toma și cu Ovidiu, te întâlnești cu el la antrenamente. Nu am știut că este un metodist așa de bun la echipă. Probabil nici Toni Petrea nu a știut, că putea să profite de el și să ia campionatul”, a spus Todoran.
Vali Crețu, pus la punct de Dinu Todoran! ”A ajuns la centrare, a dat în primul manechin!”
Antrenorul, care este licențiat Pro, a explicat și motive ilare care s-at fi petrecut în timpul ședințelor de pregătire derulate la baza din Berceni, cu Vali Crețu în prim plan.
”La fotbal e în felul următor, trebuie să ai anumite caracteristici, în primul rând trebuie să fii bine medical, după aia trebuie să vină partea tehnică, partea mentală, partea fizică și partea tactică.
Vali e un jucător despre care, din punct de vedere fizic nu ai ce să îi zici, se antrenează 100%. Cine l-a antrenat pe Vali, știe că dă 100% la antrenament. El e deficitar la celelalte părți. Ca să argumentez, aveam metode de antrenament când trebuia să vină cu centrare, să apară lângă atacanți, la finalizare. A ajuns la centrare, a dat în primul manechin, după aia afară, la următoarea la portar.
L-am adus încă o dată să centreze, nu s-au mai dus atacanții la finalizare, am oprit și am zis: 'Ce s-a întâmplat?'. Au explicat: 'păi, Mister, la centrare trebuie să ne repliem să nu ne prindă ăștia pe contraatac de pe partea tehnică'.
I-a mai dat cineva o soluție, dacă ajungi la centrare, pune mâna pe ea, faci henț și mergem să ne organizăm defensiv”, a spus Todoran, la Pro X.
Creţu susţine că Todoran punea aiurea jucătorii pe tabla de joc şi că a minţit că se făceau antrenamente cu manechini
„De mine poate să spună că sunt slab, urât, dar m-a deranjat că a mințit în ultimul hal. Noi nu făceam un tactic, nu făceam traseu de joc, nu făceam nimic. M-a durut că a mințit.
Ce să te pui cu el, că e mare antrenor… El n-a făcut niciodată centrări cu manechine. Era bătaie de joc. El ne punea invers pe tablă, ne încurca tot timpul.
La ședința tehnică, dinaintea meciului cu Karagandy, a uitat să pună echipa și fazele fixe. La Buzău, cât au putut ăia o repriză, nici nu știu dacă am dat un șut pe poartă, dar am rezolvat jocul în a doua repriză, pentru că nu mai puteau ăia.
Se vede câtă răutate are în el, eu n-am spus de el că e slab. Odată, ne-a zis 'automat mută aici' de șase ori, încontinuu, același lucru. La el, adversarii erau slabi, iar noi eram cei mai buni, atâta zicea. Zicea că, dacă se uită la CFR, când lovesc ăia mingea, plânge. Cu oricare jucam, ei erau slabi, noi eram cei mai buni. M-am închinat.
Jucătorii vorbeau despre faptul că nu se poate așa ceva. De asta mor de oftică, că nu e nimic adevărat din ce a zis. Cum să minți în halul ăsta? Dacă noi nu am făcut finalizare cu manechin, are curaj să pună mâna pe biblie și să jure? Foarte urât a vorbit. Un antrenor nu putea să vorbească așa. Eu nu am vorbit la adresa lui, am spus realitatea. Nici la juniori nu poți să faci aceste greșeli.
Toni Petrea este zece clase peste el. Un om din staff-ul lui spunea că nu poate să-l asculte, că își bagă mâinile la urechi. Nu cred că am văzut un antrenor care să declare așa ceva despre un jucător.
Mă deranjează că a mințit. Am avut meci la Karagandy și a uitat să pună echipa și fazele fixe, în meci de Europa. Păi, dacă tu, antrenorul, uiți, jucătorul ăla cum să mai intre pe teren, ce să mai facă? Ne punea invers pe tablă. Pe mine mă punea în stânga, pe Cordea îl punea în stânga, când el era în dreapta. Așa se întâmpla la fiecare ședință.
Înaintea meciului cu Karagandy, a uitat să ne spună primul '11' și fazele fixe. Nu-mi aduc aminte de altul în cariera mea, e unic. Noi, cu Petrea, eram piesă, eram șmecheri, chiar făcea antrenamente foarte bune”, a spus Vali Crețu, citat de Fanatik.
Etichete: valentin cretu , dinu todoran , fcsb - sepsi 1-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții