Vali Crețu, amendat de FCSB după ce l-a umilit public pe Dinu Todoran! ”Sare calul câteodată, deși nu facem echitație”
articol scris de Digi Sport28.08.2021, 12:01
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Vali Crețu a surprins la finalul meciului cu Sepsi, când a criticat public, la interviu, metodele de pregătire ale lui Dinu Todoran.
Fundașul dreapta de la FCSB a transmis că, în perioada fostului antrenor, ”mai mult se stătea la antrenamente, ceea ce se vede”, motiv pentru care va fi amendat de club.
Vali Crețu, amendat de FCSB după ce l-a criticat pe Dinu Todoran
”Vali Crețu a făcut niște declarații care nu-și aveau locul, a făcut o greșeală foarte mare, pentru care va fi amendat. Nu era normal să vorbească el de cei care au antrenat echipa. Nu e fair-play și nu e treaba lui. Vali Crețu a mai făcut o greșeală foarte mare, vorbind cu jurnaliștii și divulgând ce s-a întâmplat în vestiar.
Va plăti pentru asta, el a mai avut abateri. E păcat, el dă absolut tot, e stelist pur-sânge, dar din păcate sare calul câteodată, deși aici nu facem nici gimnastică, nici echitație”, a declarat Mihai Stoica, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri cu suporterii echipei.
Vali Crețu va fi penalizat de club, însă doar cu o amendă, declarațiile sale de la finalul meciului cu Sepsi neafectându-i cu nimic rolul în echipă, astfel că există șanse mari să apară în formula de start la derby-ul cu CFR Cluj, programat duminică, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
Replica lui Dinu Todoran pentru Valentin Crețu
Nu doar Marin Barbu i-a răspuns lui Valentin Crețu, ci inclusiv Dinu Todoran, cel criticat de fundaș.
”În legătură cu ce a declarat acel jucător, eu nu-l consider fotbalist, ci jucător. Asta spune multe despre caracterul lui, nu poți să declari niște lucruri care nu sunt adevărate. Te iei de tot staff-ul care a fost. Nu am știut că este un așa bun metodist la echipă. Probabil nici Toni Petrea n-a știut, că putea să profite de el și să i-a campionatul.
Vali e un jucător care se antrenează 100%. Cine l-a antrenat pe Vali, știe că dă 100% la antrenamente. El e deficitar la celelalte părți. Ca să argumentez, aveam metode la antrenament când trebuia să vină cu centrare, să apară lângă atacanți, la finalizare. A ajuns la centrare, a dat în primul manechin, după aia afară, la următoarea în portar.
L-am adus încă o dată să centreze, nu s-au mai dus atacanții la finalizare. Am oprit și-am întrebat 'ce s-a întâmplat?'. Au explicat 'păi, mister, la centrare trebuie să ne repliem să nu ne prindă pe contraatac'. I-a mai dat cineva o soluție 'dacă ajungi la centrare, pune mâna pe ea, faci henț li mergem să ne organizăm defensiv'”, a declarat Dinu Todoran, la ProX.
Etichete: mihai stoica , valentin cretu , dinu todoran , amendă valentin crețu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții