Exclusiv ”Vă întoarceți la FCSB dacă Gigi vă cere?”. Becali a rămas fără antrenor cu licență Pro
articol scris de Digi Sport04.03.2023, 13:06
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Leo Strizu (55 de ani) și-a anunțat demisia de la FCSB imediat cum s-a terminat partida de joi seară, de pe Arena Națională, cu Petrolul 4-1, astfel că acum vicecampioana Ligii 1 este în căutarea unui alt antrenor calificat, conform regulamentului FRF.
”Vă întoarceți la FCSB dacă Gigi vă cere?”. FCSB a rămas fără antrenor cu licență Pro
Strizu a explicat și a doua zi, la Fotbal Club, de la Digi Sport, de ce a ales să plece de la gruparea lui Gigi Becali (64 de ani). Întrebat dacă ar accepta să revină pe poziții, în cazul în care va fi rugat să o facă, fie de către finanțator, fie de către alte persoane din conducere, Strizu a replicat:
”La mine, când e da, e da, când e nu, e nu”, a spus Strizu, la Digi Sport.
După ce tehnicianul a transmis că s-a simțit ”lucrat” de o persoană din cadrul clubului și nu a mai putut continua să fie antrenorul principal din acte al FCSB-ului, patronul vicecampioanei a explicat ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Leo Strizu.
”Strizu era un slujitor pe care am vrut să-l ajut și el a crezut că e un slujitor mai mare. Eu nu-l știam pe Leo? Nu l-am dat afară?
M-a înjurat pe mine acum 10 ani în toate felurile și când mi-a spus Teia să-l ajut, am zis că am și uitat, țin eu minte răul? I-am spus să vină să ia și el o pâine”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Liga Digisport.
Leo Strizu a fost angajat pentru prima dată la FCSB în urmă cu peste două decenii. De atunci, a pregătit echipele de juniori ale roș-albaștrilor, formația secundă sau pur și simplu s-a aflat pe ștatul de plată, fără o funcție bine definită.
Ce salariu avea și câți bani a câștigat Leo Strizu de când a ajuns ”principal” la FCSB
Strizu a ajuns ”principal” la FCSB în urmă cu aproximativ trei luni. De atunci și salariul acestuia s-a modificat conform statutului. Becali a dezvăluit că antrenorul era remunerat lunar cu suma de 2.000 de euro, deși apăruse zvonuri legate de faptul că salariul său ar fi fost unul mai mare, 5.000 de euro.
"El, în loc să-și ia salariul de 10.000 de lei... Sunt bani mulți! O să vină să-l iert, să-l primesc iar", a ma spus Becali, mla Digi Sport.
VIDEO cu intervenția lui Leo Strizu la Digi Sport
VIDEO cu intervenția lui Gigi Becali
Etichete: mihai pintilii , gigi becali , antrenor fcsb , leo strizu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții