Video UTA - ”U” Cluj 0-0. Remiză ”albă” la Arad. Formația lui Mircea Rednic rămâne fără victorie în noul sezon
articol scris de Digi Sport29.07.2024, 20:58
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
UTA Arad și ”U” Cluj au remizat, scor 0-0, în etapa a 3-a a SuperLigii.
Meciul dintre UTA Arad și ”U” Cluj a putut fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIUTA - ”U” Cluj 0-0. Formația lui Mircea Rednic a rămas fără victorie în noul sezon din SuperLigă
UTA Arad și ”U” Cluj și-au împărțit ocaziile în prima parte a jocului, dar niciuna dintre echipe nu a putut să deblocheze tabela de marcaj și au intrat la egalitate la cabine. Ardelenii au avut cea mai mare ocazie din prima repriză, prin Tchassen, în prelungiri.
Și în a doua repriză cele două formații au avut ambele ocazii mari, dar UTA Arad a reușit să conducă jocul și chiar a fost aproape să înscrie, dar Iulian Cristea a scos mingea de pe linia porții în minutul 47. De asemenea, Fabry a șutat foarte puțin pe lângă poartă, în minutul 65.
În urma acestui rezultat, ”U” Cluj a urcat pe locul patru în SuperLigă, cu cinci puncte, la egalitate cu nou-promovata Unirea Slobozia. De cealaltă parte, UTA ocupă poziția a 13-a, cu două puncte.
Este important de precizat că Alexandru Chipciu a bifat meciul cu numărul 300 în SuperLiga României în confruntarea cu UTA Arad.
VIDEO Rezumatul meciului UTA Arad - ”U” Cluj 0-0:
Clasamentul SuperLigii
Înaintea meciului direct din etapa a 3-a a SuperLigii, ”U” Cluj stă mai bine în clasament decât UTA Arad.
Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău se află pe poziția a 6-a în clasamentul SuperLigii, cu 4 puncte, în timp ce jucătorii antrenați de Mircea Rednic se află pe locul 14, cu un punct.
”U” Cluj a remizat cu FCSB în prima etapă, scor 1-1, iar în runda a doua a învins-o pe Hermannstadt, scor 3-1. De partea cealaltă, UTA a remizat în prima etapă cu Rapid, scor 1-1, iar în runda a doua a cedat pe terenul celor de la Universitatea Craiova, scor 2-4.
Rămâne astfel de văzut care va fi deznodământul partidei din această seară dintre cele două formații.
Ce a spus Mircea Rednic despre meciul cu ”U” Cluj
”Independent de probleme, trebuie să rezolvăm meciul de luni, în compania unei echipe importante. Vorbim de U. Cluj, care schimbă și ea mult, dar nimeni nu zice nimic…În fiecare perioadă de transferuri sunt 10-12 jucători noi. Au buget mai mare decât noi, ne-au luat trei jucători din zbor, pe Rață, Popescu și Blănuță. Mititelu își dăduse acordul ca Blănuță să vină la noi, dar l-a influențat Rață. Asta e, vrem să câștigăm, mai ales că după două meciuri avem un singur punct, poate meritam încă două…Iar pentru noi acum încep – practic – jocurile cu echipele ce vreau în play-off, căci Rapid și Craiova vor campionatul și Cupa.
Clujul își dorește play-offul, dar și noi vrem asta, așadar suntem echipe cu același obiectiv. Prin urmare, e un examen foarte important, sunt sigur că mai ales acasă, cu atmosfera de la meci, băieții sunt pregătiți. Trebuie luăm cele trei puncte, nu contează maniera, dacă facem sau nu spectacol, doar să luăm punctele pentru a ține aproape de celelalte echipe. important la început de campionat să nu mai facem greșelile din trecut și să luăm cât mai multe puncte. Mai ales că după aceea urmează meciuri condiderate mai ușoare.
E o plăcere să mă văd cu Neluțu, în ultimele două săptămâni nu am mai vorbit. Avem și amintiri plăcute de la jocurile cu U Cluj, dar și mai puțin plăcute. Am pierdut ultimul de acasă cu ei, cu 1-0, dar eu nu am fost pe bancă. Eram după infarct, de aia am pierdut, e clar”, a spus Mircea Rednic, la conferința de presă.
Declarația lui Ioan Ovidiu Sabău, înaintea meciului cu UTA Arad
”Sigur, ei trebuie șă iși arate valoarea prin tot ce fac în teren, în afara terenului, la antrenamente, dar eu cred că, la ce lot am, putem anul acesta într-adevăr să avem un campionat care să ne aducă satisfacții. La fel cum le zic de fiecare dată, ce poate fi mai frumos decât să auzi după fiecare joc, sau atunci când câștigi și nu numai că ”suntem mândri de voi”, că sunt apreciați, respectați, contează foarte mult acest detaliu.
Da, nici ei nu pot să îsi dea seama cum arată, e un început, e prea devreme să tragem concluzii. Cert e că au un antrenor cu multă experiență, foarte valoros, Mircea Rednic, un lot schimbat, se va vedea în următoarele jocuri dacă sunt acei jucători potriviți. Anul trecut clar că au făcut un sezon bun, au terminat pe primul loc play-out-ul, o echipă care la un moment dat era retrogradată și a reușit să își revină și atunci e meritul lui Mircea, al suporterilor, care i-au încurajat și, la fel, grupul a contat foarte mult.
Acum, ei vin după o înfrângere în deplasare. Un meci destul de bun au jucat acasă cu Rapid. Ei acasă joacă destul de bine, sunt împinși de suporteri. Se întâmplă ca echipele care pierd la așa diferență în deplasare, normal că și starea este alta, și cum te pregătești, și mai multă modestie, umilință, îî e ușor lui Rednic să discute cu jucătorii, să îi facă să se antreneze bine. Vor fi clar foarte motivați, foarte concentrați.
De partea noastră, sper să nu existe o oarecare relaxare. Le-am atras atenția dimineață, la analiza pe care am făcut-o, e foarte important să ai continuitate, ca joc, ca atitudine, ca implicare. Rezultatele depind de o execuție, o pasă, o greșeală. Noi trebuie să creștem ca și organizare, atitudine, încredere și asta trebuie să ne propunem la următoarele jocuri, sigur în afară de ce înseamnă rezultate”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la conferința de presă.
Etichete: ioan ovidiu sabau , mircea rednic , etapa 3 superliga , clasament superliga , video uta u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții