Video UTA Arad - 'U' Cluj 2-1. Gazdele au bifat a doua victorie din acest sezon. Au avut și un gol anulat
articol scris de Digi Sport13.08.2022, 21:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UTA Arad a obținut a doua victorie din acest sezon, 2-0 cu 'U' Cluj, în etapa a cincea din Liga 1. Trupa lui Ilie Poenaru a avut și un gol anulat pentru un offside îndelung verificat cu ajutorul VAR-ului.
UTA Arad - 'U' Cluj 2-1. Gazdele au bifat a doua victorie din acest sezon
Nu au trecut nici 6 minute de la fluierul de start, că UTA a și deschis scorul. A făcut-o Postolachi, care a bifat primul său gol după 3 ani și o lună.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICITot arădenii au fost mai periculoși, iat Jobello a avut două ocazii. "Șepcile roșii" au egalat în minutul 36, prin Bălan, iar în prelungirile primei reprize, UTA a mai marcat o dată, numai că golul lui Benga a fost anulat cu ajutorul VAR-ului.
UTA Arad - 'U' Cluj 2-1. Trupa lui Ilie Poenaru a avut și un gol anulat
Clujenii au avut o bună posibilitate de a înscrie în minutul 59, însă la poarta cealaltă, Chindriș a avut o acțiune superbă, finalizată cu un șut puțin pe lângă poartă.
Pe final, lovitura liberă a lui Haită a fost scoasă de portar de sub transversală, însă în minutul 82, Cascini a înscris golul de 2-1 și UTA Arad - U Cluj s-a terminat 2-1.
VIDEO cu rezumatul meciului UTA Arad - U Cluj 2-1:
Știrea inițială:
UTA Arad și U Cluj se întâlnesc în etapa a 5-a a Ligii 1, de la ora 19:00, în direct pe Digi Sport 1.
Meciul poate fi urmărit și în format LIVE VIDEO & TEXT pe siteul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
UTA Arad - U Cluj, LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1. Oaspeții, fără victorie de la revenirea în Liga 1
UTA Arad și U Cluj s-au întâlnit de 62 de ori până acum în Liga 1, iar gazdele conduc la directe. UTA are 29 de victorii, U Cluj 21, iar 12 partide s-au terminat la egalitate.
Ultimul meci care s-a disputat între cele două formații a avut loc în optimile de finală ale Cupei României, în februarie 2021, când ardelenii s-au impus cu scorul de 2-1.
În noul sezon de Liga 1, UTA a înregistrat un singur succes, în etapa a doua, scor 2-0 cu Petrolul Ploiești. De partea cealaltă, U Cluj nu are nicio victorie de la revenirea în Liga 1. Ardelenii au două puncte din patru partide în campionat.
Clasament Liga 1
Virgiliu Postolachi, înaintea meciului cu U Cluj
”M-am simțit bine, nu am jucat meciuri oficiale de multă vreme, dar încetul cu încetul revin la nivelul meu și cred că la meciul următor mă voi simți mai bine și voi putea face mai multe. A fost o ocazie bună (n.r. cea din repriza secundă a meciului cu Sepsi), nu am lovit bine mingea cu capul, dar voi continua să lucrez, să îmi creez cât mai multe ocazii pentru a putea înscrie.
Cred că am nevoie de un gol ca să mă deblochez, dacă vine primul apoi vor veni și următoarele. Pentru atacanți, primul gol este întotdeauna foarte important. Am vorbit cu antrenorul, principal este ca eu să îmi câștig duelurile și să ajut echipa să se ridice mai sus în teren. La finalizare trebuie să lucrăm toți, inclusiv eu, sunt sigur că la meciul viitor va fi mai bine, sper să reușim să marcăm și să câștigăm.
I-am văzut pe cei de la Universitatea Cluj, sunt o echipă nou-promovată în prima ligă, au obiective în această ligă. Știm că va fi un meci greu, cu o atmosferă foarte frumoasă, știm că există o rivalitate între cele două echipe. Va fi un meci bun pentru toți, pentru public, pentru suporterii noștri și pentru toată echipa noastră.
Vom da totul pentru a câștiga, la noi acasă nu avem voie să pierdem. O să fie primul meu meci la Arad, cu acești suporteri și cu această atmosferă vrei să dai totul, din sufletul tău”, a declarat atacantul celor de la UTA Arad, în cadrul unei conferințe de presă.
Erik Lincar, despre meciul cu UTA Arad
”Sper să avem o energie bună la Arad. Jucăm pe un stadion pe care suporterii vin în număr mare și cred că așa va fi și sămbătă. În cele patru jocuri pe care le-am avut, ne-am creat mai multe șanse decât adversarii, dar am strâns doar două puncte din 12 posibile.
Eu sunt mulțumit de prestația jucătorilor și cred că, dacă sunt la fel de determinați, vom reuși să aducem și prima victorie. Cu UTA nu va fi deloc ușor, nici ei nu au puncte, noi două, ei patru, fiecare echipă dorește să își apropie victoria. Totul depinde de noi, trebuie să fim agresivi, să avem o formă bună și să marcăm mai multe goluri.
E important să credem în ideile noastre, să fim curajoși și să încercăm să producem un fotbal bun. Mai repede sau mai târziu, aceste aspecte ne vor aduce punctele dorite. Presiune există în fiecare etapă. E important să ieșim din acest moment în care încă nu am reușit să câștigăm un joc.
Pentru orice echipă exisă doar o variantă în care toată lumea e mulțumită, să faci spectacol și să iei cele trei puncte. Apoi există variantele neagreate, de a juca prost și de a câștiga sau de a juca bine și a nu câștiga. Trebuie să găsim soluția pentru a merge pe prima variantă”, a transmis antrenorul lui U Cluj, înaintea meciului cu UTA Arad.
Etichete: erik lincar , etapa 5 liga 1 , virgiliu postolachi , ilie poenaru , uta arad-u cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții