Video UTA Arad - Chindia 0-1. Târgoviștenii s-au așezat comod în fotoliul de lider al play-out-ului
articol scris de Digi Sport01.05.2021, 16:53
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
UTA Arad a pierdut pe teren propriu în fața celor de la Chindia Târgoviște, scor 0-1, în cadrul etapei cu numărul cinci din play-out-ul Ligii 1.
Celea a avut prima ocazie a partidei. Acesta nu a putut relua, însă, spre poarta lui Iacob. Replica UTA-ei a venit în finalul primei părți, prin Adi Petre, al cărui șut din lovitură liberă a fost respins spectaculos de Aioani.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIChindia a dat lovitura în partea secundă prin Paul Iacob, care a trimis spectaculos cu stângul din afara careului direct în poarta apărată de Iacob. UTA putea egala prin Vorobjovas, dar Aioani a fost atent și a respins.
În minutul 90, Antal a mai bifat o ocazie, dar a trimis cu capul peste poartă și UTA - Chindia s-a încheiat 0-1.
Arădenii au ajuns la trei înfrângeri consecutive în play-out, în timp ce Chindia, cu 33 de puncte, rămâne pe primul loc.
UTA Arad - Chindia Târgoviște | LIVE VIDEO, ora 15:00, pe Digi Sport 1. Statistici și confruntări directe
Trupa lui Laszlo Balint vine după două înfrângeri consecutive, 1-4 cu FC Argeș și 0-1 cu AFC Hermannstadt, după ce câștigase primele două jocuri din play-out. De partea cealaltă, dâmbovițenii au un parcurs aproape perfect. Cele trei victorii și o remiză înregistrate până acum le asigură prima poziție indiferent de rezultatul acestui meci.
Chindia are un golaveraj impresionant: 5-0. Două întâlniri directe au avut loc la nivelul primei ligi, cele din sezonul regulat. UTA s-a impus la Arad, 1-0, iar partida din deplasare s-a încheiat nedecis, 1-1.
Ioan Hora este cel mai bun marcator al gazdelor, cu cinci reușite, în timp ce Daniel Florea este golgheterul Chindiei, cu opt goluri.
Etichete: play-out liga 1 , uta arad - chindia târgoviște , etapa 5 play-out liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții