UTA Arad a rămas fără cel mai important fotbalist! Numărul cazurilor de COVID-19 din echipă a ajuns la cinci
articol scris de Digi Sport22.10.2020, 15:11
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
UTA Arad se confruntă cu o perioadă delicată din cauza infectării cu COVID-19 a fotbaliștilor. Cel mai recent a fost testat pozitiv Ioan Hora, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai echipei.
Anunțul depistării pozitive a lui Ioan Hora a fost făcut chiar de către antrenorul nou promovatei Laszlo Balint, în timpul conferinței de presă premergătoare meciului cu Chindia Târgoviște, programat sâmbătă, de la ora 14:00, la Arad, în direct la Digi Sport 1.
Ioan Hora, depistat cu COVID-19
”Problemele de lot sunt cele mai vechi. Din păcate, ieri (n.r. miercuri) a apărut un nou test pozitiv. Îmi pare rău pentru Horică, se afla într-un progres evident în ceea ce privește expirarea individuală. A avut și reușite care au adus puncte importante.
Toată această săptămână ne-am antrenat fără să folosim vestiarele, fără să folosim autocarul, am avut o interacțiune cât mai puțină cu putință între noi, am anulat absolut tot ce înseamnă ședințe”, a declarat Laszlo Balint, la conferința de presă.
După testarea pozitivă a lui Ioan Hora, UTA Arad a ajuns la cinci cazuri de COVID-19 în cadrul lotului și un membru al staff-ului tehnic.
Ioan Hora, transferat înaintea startului actualului sezon la UTA, a marcat două goluri în ultimele trei runde, ambele decisive, în meciurile cu Dinamo, 1-0, și Hermannstadt, 1-1.
Etichete: ioan hora , laszlo balint , cazuri covid-19 liga 1 , uta arad covid , fotbaliști cu coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții