Universitatea Craiova schimbă gazonul de pe ”Ion Oblemenco”! Veste uriașă pentru Victor Pițurcă
02.10.2019, 17:35Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Universitatea Craiova își rezolvă cea mai mare problemă, cea a gazonului. Anunțul a fost făcut înaintea meciului cu Poli Iași, ce poate fi văzut pe aplicația Digi Online. Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova, susține că suprafața de joc va fi înlocuită cu un gazon hibrid. Acesta anunță că a trimis deja la CNI o solicitare pentru modificare.
"Este miercuri și așa cum am promis, miercuri așteptam un răspuns de la constructor în privința modului de schimbare a gazonului. Acest răspuns a venit. Acum câteva momente, am avut o discuție telefonică cu conducerea CNI, constructorul a confirmat disponibilitatea lui de a înlocui acest gazon.
Există două variante la ora aceasta: o variantă foarte rapidă de înlocuire a gazonului cu un gazon natural pe strat de nisip conform specificațiilor tehnice care au existat la baza acestui proiect, există și a doua variantă de înlocuire a gazonului cu un gazon hibrid.
Universitatea Craiova va evolua pe un gazon hibrid
Această variantă este cea pe care o solicită cea mai mare parte a jucătorilor, marea parte a profesiniștilor din fotbal și este o măsură și o variantă pe care și noi o agreem.
În sensul acesta, deja am trimis către CNI o solicitare în care propunem înlocuirea soluției tehnice din gazon natural în gazon hibrid, cu o cofinanțare acordată de Primăria Craiova pentru suportarea diferenței de valoare." - Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova.
Victor Pițurcă a chemat Ministerul Sănătății
La finalul partidei cu Viitorul, câștigată de olteni cu 3-1, Victor Pițurcă a făcut apel către cei responsabili să rezolve problema gazonului execrabil, care emană un miros insuportabil.
”Problema este siguranța jucătorilor. Amândouă echipele joacă pe același teren. Jucătorul, în orice moment, se poate accidenta. Nu mai ai control asupra mișcărilor. Poți face entorsă. Emană acest gazon un miros, ați văzut. Eu repet, Ministerul Sănătății ar trebui să trimită oameni să ia mostre, să schimbăm gazonul cât mai repede”, a specificat fostul selecționer.
Pentru Universitatea Craiova urmează un nou meci pe teren propriu, cu Poli Iași, ce poate fi văzut în aplicația Digi Online. Partida se va disputa vineri, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1 și în timp real pe digisport.ro.
Etichete: victor piturca , gazon ion oblemenco , gazon universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții