Exclusiv Universitatea Craiova, negocieri cu trei fotbaliști! Ce a spus Mihai Rotaru despre varianta Alex Chipciu în Bănie
articol scris de Digi Sport14.01.2022, 20:49
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Universitatea Craiova a încheiat anul 2021 pe locul cinci în Liga 1 și își propune să se întărească în această perioadă de mercato.
Mihai Rotaru, patronul clubului din Bănie, a anunțat că există negocieri cu trei fotbaliști în acest moment, doi fundași centrali, dar și un jucător de atac, care să poată acoperi toate cele trei poziții din ofensivă.
Universitatea Craiova, negocieri cu trei fotbaliști
În ceea ce privește varianta Alex Chipciu la Universitatea Craiova, vehiculată recent, Mihai Rotaru a spus că jucătorul CFR-ului nu este una dintre țintele oltenilor.
”Nu este real. Nu avem negocieri cu Chipciu. Avem negocieri cu doi fundaşi centrali, sperăm să luăm măcar unul, și cu un atacant care poate juca pe toate cele trei poziții din față”, a spus Mihai Rotaru, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
În această perioadă, Universitatea Craiova se va întări și la nivel administrativ, Marian Copilu, fostul președinte de la CFR Cluj, fiind așteptat să semneze.
Universitatea Craiova, debut cu Rapid în 2022
Universitatea Craiova a încheiat anul 2021 cu rezultate modeste, șapte meciuri consecutive fără victorie, patru remize și trei înfrângeri, din cauza cărora este pe locul cinci în Liga 1, cu 32 de puncte acumulate în 21 de runde.
Formația antrenată de Laurențiu Reghecampf debutează în noul an împotriva Rapidului, partidă programată pe 22 ianuarie, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1, dar și în aplicația Digi Sport.
Etichete: alex chipciu , mihai rotaru , transferuri universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții