Video Universitatea Craiova l-a ascuns degeaba pe Octavian Popescu pentru că FCSB tot i l-a luat pe "noul Hagi"
articol scris de Digi Sport04.02.2021, 11:31
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Octavian Popescu are doar 18 ani, dar se anunţă un jucător important pentru fotbalul românesc. Specialiştii merg până acolo încât îl compară cu foştii mari fotbalişti români. Chiar cu Gică Hagi, deşi "Regele" a fost imens.
În mod surprinzător, Popescu nu a fost la niciun lot de juniori al României până acum, deşi Pancu, la Rapid, Iencsi, la Universitatea Craiova, şi Cârţu tot în Bănie, l-au remarcat pe jucător.
Universitatea Craiova nu l-a lăsat pe Octavian Popescu să meargă la lotul naţional când l-a avut în curte
Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF a dezvăluit miercuri seară că jucătorul a fost convocat în mai multe rânduri la echipa naţionala, la categoria lui de vârstă, pe vremea când era la Universitatea Craiova, dar oltenii nu l-au lăsat. Probabil pentru a nu-l vedea şi alţii.
Departamentul tehnic al celor de la Universitatea Craiova a tărăgănat prea mult lucrurile cu definitivarea actelor de transfer de la Regal Sport, iar Becali a aflat de jucător prin intermediul lui Giovanni Becali, via Victor Piţurcă. Şi l-a luat imediat.
"Selecţia celor născuţi 2002 a fost făcută înainte să vin eu. Apoi, când am fost la federaţie, a fost cheemat de vreo patru, cinci ori, iar Craiova nu a fost de acord să-l lase, să-l dea la lot, din păcate. Dar au mai fost mari jucători români care anu au fost la loturile de juniori sau nu s-au prezentat la loturile naţionale si au ajuns jucători foarte mari pe plan internaţional".
Video rezumat Dinamo - FCSB 0-1
Mihai Stoichiţă: "Octavian poate să aibă un şoc"
"Eu cred că grăbim foarte mult lucrurile. Ar trebui să-l mai lăsam pe Octavian să mai crească. Să-şi facă paşii pe care îi are de făcut, campionatul european de juniori, după ai atineret după toate celelalte. Mi se pare că am căzut într-o capcană a entuziasmului ăsta care ne face să ne pierdem raţiunea uneori.
Noi credem că un copil de 18 ani, 19 ani poate să facă acum ce face un fotbalist care joacă, eu ştiu, 5 ani în Serie A sau în Primera. Trebuie să fim mai atenţi, să avem grijă de el, să-l creştem, să-l protejăm. Cred că ăsta este cuvântul cel mai potirvit. Să-l protejăm de orice pas greşit pe care poate să-l facă în carieră.Pentru că şi din punct de vedere psihologic este greu ce i se întâmplă lui acum pentru că la primul eşec sau câteva meciuri mai slabe poate să aibă un şoc", a declarat Stoichiţă după Dinamo-FCSB 0-1.
Sorin Cârţu suferă că Universitatea Craiova l-a pierdut pe Octavian Popescu
Sorin Cârţu s-a aflat printre specialiştii care au simţit imediat perspectiva tânărului fotbalist. Dar transferul nu s-a făcut, iar jucătorul acum este la FCSB.
”Din punctul meu de vedere, este o rană. Sunt supărat că nu m-au ascultat în iunie, când eu am insistat pentru copilul ăsta. Eu l-am văzut înaintea lui Pițurcă. Am avut o discuție cu Mihai Rotaru imediat după ce l-am văzut.
De când s-a făcut contractul, a fost o mică greșeală, care a fost exploatată apoi. La viziunea pe care o am la tineret, pentru că eu atunci am spus că ăsta se face fotbalist, trebuia să fi mers pe experiența mea.
Dar știi cum, banii nu sunt la mine, dar am un dram de supărare. Nu îmi cade bine când îl văd la FCSB”, a declarat Sorin Cârțu, la ProX.
Cum l-a pierdut Craiova pe Octavian Popescu: "A fost un fel de răzbunare"
Patronul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a dezvăluit recent, în direct la Digi Sport, cum l-au pierdut oltenii pe talentatul jucător care a ajuns la FCSB.
"Cu Popescu nu și-a făcut treaba staff-ul administrativ. Dacă Pițurcă nu ar fi venit la Craiova, Popescu nu ar fi ajuns niciodată la FCSB! Dar vina a fost a staff-ului, că nu i-a prelungit contractul lui Octavian Popescu.
A fost împrumutat cu opțiune de cumpărare, dar ai mei colegi au omis să-i facă un contract dacă activam opțiunea. Apoi, Pițurcă l-a recomandat la Giovanni Becali și asta e povestea, a fost un fel de răzbunare”, a afirmat Mihai Rotaru, la Digi Sport.
Etichete: mihai stoichita , octavian popescu , transfer octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții