Universitatea Craiova, în negocieri cu un fotbalist din SuperLigă! Un alt club din România îi oferă jucătorului 12.000 €/lună
articol scris de Digi Sport25.03.2024, 10:48
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Universitatea Craiova pregătește deja campania de achiziții pentru sezonul următor. Gruparea din Bănie este decisă să obțină semnătura unui fotbalist din SuperLigă, pe care l-a dorit și anul trecut.
Universitatea Craiova, aproape de a-l transfera pe Jair de la Petrolul
Este vorba despre Jair Tavares (29 de ani), jucătorul celor de la Petrolul. Aflat în ultimele luni de contract cu ”Lupii Galbeni”, mijlocașul brazilian negociază deja cu Universitatea Craiova. Oltenii au făcut o ofertă de 100.000 de euro pentru fotbalist în 2023, dar ploieștenii au refuzat-o, iar acum sunt pe cale să-l piardă gratis.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Jair, potrivit Transfermarkt.
Jair este tentat să accepte propunerea craiovenilor, una foarte avantajoasă din punct de vedere financiar, chiar dacă și U Cluj a intrat pe fir și i-a oferit un salariu de 12.000 de euro lunar, notează Fanatik. În cazul în care pe numele său nu va veni o ofertă mai bună din străinătate, cel mai probabil sud-americanul va semna cu Universitatea Craiova.
- 7 goluri și 6 assist-uri în 33 de meciuri sunt cifrele lui Jair în acest sezon la Petrolul.
Brazilianul a început fotbalul în țara natală, la Ituano, și a ajuns în Europa în 2016, când a fost împrumutat la AC Oulu. Finlandezii l-au transferat apoi definitiv, iar Jair a mai evoluat la Ilves și HJK Helsinki, înainte de a ajunge la Petrolul.
Etichete: transfer universitatea craiova , jucator petrolul , jair tavares
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții