Universitatea Craiova îl vrea pe Alexandru Chipciu de la CFR Cluj. Care e stadiul negocierilor
articol scris de Mihai Alecu12.01.2022, 16:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Alexandru Chipciu (32 de ani) este pe lista Universității Craiova și ar putea să o părăsească pe CFR Cluj în această iarnă.
Mijlocașul de bandă ar putea schimba echipa în această iarnă, însă ar rămâne tot la o formație de top din Liga 1.
Alexandru Chipciu, dorit de Universitatea Craiova
Fostul internațional român, Alexandru Chipciu, ar putea să fie protagonistul unui transfer spectaculos în această iarnă. Conform Eurosport, oficialii de la CFR Cluj și Univeristatea Craiova au discutat varianta unui împrumut, însă momentan nu au ajuns la numitor comun.
Mijlocașul are unul dintre cele mai mari salarii din Liga 1, 30.000 de euro pe lună, și oltenii vor să-i achite jumătate din sumă pentru a-i convinge pe ardeleni să-l lase să plece împrumut.
Sursa citată vorbește și despre alte oferte pe care le-a avut Chipciu, una din Cipru, și una din Cehia, însă niciuna nu a fost pe placul său.
Rămâne de văzut cum vor decurge negocierile pentru împrumutul lui Chipciu, dar Laurențiu Reghecampf a transmis conducerii că ar avea nevoie de fostul internațional.
Andrei Rațiu, dorit și el de Universitatea Craiova
Andrei Rațiu a fost una dintre surprizele plăcute ale ultimelor meciuri jucate de echipa naționala anul trecut, iar fundașul dreapta a primit aprecieri chiar și din Liga 1.
Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, dorește cu orice preț un fundaș dreapta, fiind nemulțumit de randamentul pe care l-au dat Antoine Conte și Ștefan Vlădoiu, iar fotbalistul lui Huesca reprezintă o țintă pentru formația olteană.
Laurențiu Reghecampf a fost nevoit să joace în anumite partide pe acel post și cu Bogdan Vătăjelu, care la origine este un fotbalist de banda stângă, iar asta a afectat jocul echipei, lucru pe care l-au sesizat și șefii grupării.
Peisajele și lumea animalelor din Norvegia sunt de o frumusețe rară. Hai în vizită în Nordul Sălbatic pe DIGI Animal World, azi de la 22:00!
Pentru a putea să emită pretenții și să înceapă discuțiile pentru aducerea lui Rațiu, Univeristatea Craiova ar fi nevoită să achite minim un milion de euro celor de la Huesca, iar fotbalistul de națională ar necesita și el o remunerație pe măsură, minim 20.000 de euro salariu pe lună.
După 21 de etape, Univeristatea Craiova se află pe locul 5 în Liga 1, iar oltenii au mari emoții când vine vorba de accesul în playoff. Rapid, aflată pe locul 7, este la egalitate de puncte cu trupa lui Reghecampf și speră să o lase în afara primelor 6 clasate.
Etichete: cfr cluj , transfer , universitatea craiova , alexandru chipciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții