Universitatea Craiova, avertizată înaintea meciului cu Rapid: ”Am văzut probleme”
articol scris de Digi Sport16.04.2023, 16:29
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Universitatea Craiova se duelează cu Rapid, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, în etapa a patra a play-off-ului SuperLigii. Meciul poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Universitatea Craiova, atenționată: ”Sunt probleme”
Ionuț Rada (40 de ani), fost fundaș la Universitatea Craiova și Rapid, a evidențiat problemele oltenilor înaintea confruntării cu giuleștenii.
”La Universitatea Craiova am văzut probleme în apărare și la mijlocul terenului. Sunt probleme cu care se confruntă din anii trecuți, mai ales în momentul în care pierd mingea sau revin greu în apărare. Cum s-a întâmplat cu Farul când oarecum aveai controlul, dar a venit Enes Sali cu acea acțiune individuală.
Într-un meci de genul acesta trebuie să ai jucători care să își asume responsabilitatea de a face un fault sau să își asume responsabilitatea înaintea de a ajunge într-o situație în care nu ai ce să faci. Craiova are nevoie de jucători care să își asume anumite situații, faulturi pe care să le faci înainte să ajungi acolo.
Rapid trebuie să își găsească echilibrul între meciurile de acasă și cele din deplasare. Cred că și-au dat seama că anumiți jucători nu au confirmat și au văzut supărarea președintelui de la Rapid, este clar că sunt alte așteptări. Pe de altă parte știu că încă nu este lotul cu care pot să se bată la ceva important, a fost un an de tranziție”, a spus Ionuț Rada, pentru Fanatik.
Ionuț Rada a precizat pe cine va susține în meciul dintre Universitatea Craiova și Rapid.
”Întotdeauna o să aleg Craiova, indiferent cu ce fostă echipă la care am jucat va fi. Când joacă alte echipe precum Rapid cu CFR Cluj sau Rapid – FCSB este mai greu, dar voi alege de fiecare dată Craiova și nu se va schimba niciodată, indiferent de formațiile din Craiova. Asta nu se va schimba niciodată, întotdeauna voi fi fanul Craiovei.
Am avut șansa să trăiesc meciurile acestea din postura de jucător al unei singure echipe, nefiind situația actuală cu discuțiile acestea care nu se termină. Simțeai că tot orașul vibrează, simțeai că tot orașul se pregătește și era frumos, simțeai o presiune care te încărca cu adrenalină și îți doreai să înceapă cât mai repede meciul”, a precizat Ionuț Rada, pentru sursa citată.
Situația înainte de Universitatea Craiova - Rapid
Înaintea meciului direct din play-off, Universitatea Craiova se află pe locul patru în clasament, cu 29 de puncte, în timp ce Rapid ocupă locul al cincilea, cu 28 de puncte.
Clasament play-off
Etichete: ionut rada , etapa 4 play-off , universitatea craiova rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții