Universitatea Craiova a rezolvat transferul lui Alex Mitriță și mai pregătește o lovitură!
articol scris de Digi Sport31.05.2023, 19:35
Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Alex Mitriță (28 de ani) s-a înțeles cu Universitatea Craiova, club cu care urmează să semneze un contract pe trei ani.
Aducerea deja fostul fotbalist al lui New York City FC, care în ultimul sezon a jucat la Al-Raed, în Arabia Saudită, sub comanda lui Marius Șumudică, nu este singura lovitură pregătită de Mihai Rotaru.
Alex Băluță, aproape de revenirea la Universitatea Craiova
Universitatea Craiova vrea să-l transfere și pe Alexandru Băluță (29 de ani), anunță GSP.ro.
Alexandru Băluță s-a despărțit recent de clubul maghiar Akademia Pușkaș și este aproape de revenirea la Universitatea Craiova.
Clubul din Bănie reușește, astfel, să-i aducă gratis pe Alex Mitriță și pe Alex Băluță, jucători pe care i-a vândut în urmă cu doar câțiva ani pe sume considerabile.
Universitatea Craiova a încasat opt milioane de euro pe Alex Mitriță
Alex Mitriță a fost vândut de Universitatea Craiova în Statele Unite ale Americii, la New York FC, în februarie 2019, în schimbul a 8 milioane de euro.
De atunci, mijlocașul de bandă a mai jucat, împrumutat de americani, la Al-Ahli, PAOK Salonic și Al-Raed.
Alex Băluță, în schimb, a plecat de la Universitatea Craiova în vara lui 2018, la Slavia Praga, pentru 2.8 milioane de euro. În ultimii ani, fotbalistul a mai evoluat la Slovan Liberec, împrumutat de Slavia, și Akademia Pușkaș, care l-a cumpărat în 2020 în schimbul a 700.000 de euro.
Etichete: alexandru mitrita , alexandru baluta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții